Privighetoarea si paunul
de Grigore Alexandrescu
Filomela dragastoasa
Vazand vremea cea frumoasa,
Zile dulci de fericiri,
Povestea cu intristare
La eho rascantatoare
Tristele-i nenorociri.
Atunci insa deodata
Un paun i se arata
(Domn era intr-acel loc).
Veni plin de suparare;
Manios si c-un ton mare
Astfel ii vorbi pe loc:
"Nu vezi ca nu-ti sede bine,
Ca nici nu ti se cuvine,
Cu acel cioc uracios,
Cu a ochilor grosime,
Cu a penii-ntunecime
Sa canti in ast crang frumos?
Frumusetea cu dreptate
Cat va vrea a canta poate,
Pe ea cantece n-o stric:
Dar tu cum n-ai stimparare?
Eu sant frumos de mirare,
si tot nu vorbesc nimic."
Filomela ii raspunde:
"Iarta-ma, nu poci ascunde,
Frumoasa de loc nu sant;
si de cant cateodata
in padurea adancata,
Soarta mea este de cant.
Tu insa, ce cu mandrie
Astfel imi poruncesti mie
si atata zgomot faci,
Tu nu canti, caci n-ai putere,
si singura-ti mangaiere
Este caci gandesti ca placi.
Trupul tau frumos s-arata,
si cu coada-ti laudata
Poate mult sa stralucesti:
Dar amorul vederi n-are;
La auz s-aduci mirare,
Asta vezi sa dobandesti."
filomela = privighetoarea
1832
Privighetoarea si paunul
Aceasta pagina a fost accesata de 3502 ori.
