Catarul cu clopotei
de Grigore Alexandrescu
Deunazi un vacar de sat
Catirului i-a atirnat
Salba de clopotei,
Numindu-l el ingrijitor
Si inainte mergator
Ciredei de vitei.
insa curind s-a-ncredintat
Ca s-a facut mare pacat
Cu bietul dobitoc,
Care, cit s-a simtit
Asa impodobit,
Striga: "O, ce noroc!
in sfirsit, iata-ma chemat
La gradul ce am meritat.
Meritul meu recunoscut
De lumea toata e vazut.
Acum de sus am sa tratez
Soiul dobitocesc;
Pe nimeni nu mai salutez,
Caci prea ma umilesc."
Asa zicind, asa facu,
Si plin de ingimfare
El clopoteii incepu
Sa-i sune foarte tare;
Asa de tare ii suna,
Cit mintea i sa rasturna;
Si el care june fiind
Trecea de cam smintit,
Acum mai mult imbatrinind
De tot a-nnebunit.
Cum socotiti si dumneavoastra,
Dar eu gindesc ca-n tara noastra
Se afla asa dregator,
Numit chiar ecselenta,
Ce cu catirul sunator
Poate da concurenta,
Care sa crede om de stat,
Chiar si politic insemnat,
Si care netagaduit
De clopotei este smintit.
Romanul, 12 februarie 1861
Catarul cu clopotei
Aceasta pagina a fost accesata de 2153 ori.
