Cucul
de Grigore Alexandrescu
Cucul, pasere proasta, dar plina de mandrie,
Socotind c-al sau nume
Este vestit in lume,
Hotari sa mai faca vreo calatorie,
Ca s-adune respecturi, si insusi sa priveasca
Cu ce chip il slaveste natia pasareasca.
Pleca: dar abia merse pana-n vecinatate,
si gasi felurimi de pasari adunate,
Care din intamplare
Se-ntrecea la cantare.
Statu sa le asculte: toate pe rand cantara,
Care prost, care bine, talentul si-aratara.
Iar bietei cotofene ii cerura iertare
Ca nu-i dau ascultare:
ii zisera: "Taci, soro, te roaga obstea noastra:
Despre cantec, ne iarta, esti ca un cuc de proasta".
Astfel pati si cioara; in ras ea fu luata,
si cu un cuc nemernic de toate comparata.
De asemenea cinste cucul suparat foarte,
Se duse mai departe;
Dar oriunde mergea,
Nimic alt n-auzea.
in sfarsit obosit,
si deznadajduit,
La cuibul sau veni,
Far-a se mai opri.
Puii cat il zarira
Pe loc il ocolira;
Apoi il intrebara:
"Ce mai veste p-afara?"
"Urata - le raspunse - si vrednica de jale:
Am umblat multe locuri, dar nu m-am multumit.
Toate imi par schimbate si toate merg la vale,
Pasarile sant bete si lumea-a nebunit."
Tot omul despre sine lesne se amageste.
Nimenea nu isi este aspru judecator,
Dar judecata obstii e o invatatura.
Multi ce se cred pe sine un ce rar in natura
Mai lesne zic ca lumea nu stie ce vorbeste,
Decat sa va sa-si simta nimicnicia lor.
1842
Cucul
Aceasta pagina a fost accesata de 2440 ori.
