Lebada si puii corbului
de Grigore Alexandrescu
Lebada odata-aflase
(insa cum se intamplase,
Nu pot sa va dau cuvant)
Cum ca intr-un colt de lume,
intr-un loc cu mare nume,
Si pe un frumos pamant,
Niste pasari osandite,
Corbi de cativa ani numite,
in primejdie traiesc.
Lebedele au din fire
O ciudata presimtire,
Care este dar ceresc.
Asa, sa le izbaveasca,
Cu o ravna parinteasca,
Ea pleca pana in zori.
Ajungand intr-o livede,
in culcus de vulpe vede
Pui de corb nezburatori,
Care intr-o vizuina
Petrecea ca in gradina,
De-a lor soarta multumiti.
Pasarea cea alba-ndata
Catre dansii se arata,
Zice: "Puilor iubiti!
Soarta voastra e de mila:
Spuneti cum pe voi in sila
Aici vulpea v-a adus?"
Corbuletii in mirare
Raspund iute, razand tare:
"Noi de voie ne-am supus.
Vulpe ce e, nu stim spune,
Decat ca naravuri bune
Acea dama arata:
Ca avea coada pe spate,
C-al ei par in galben bate
Si ca ochi luciosi purta.
Ea cand ne-a luat de-acasa,
Ne-a spus ca la a sa masa
Are feluri de mancari,
Ca e print de dobitoace,
Ca pe noi va a ne face
Sa ajungem la mari stari.
Ne-a mai spus ca ne e ruda,
Ca din varsta cea mai cruda
Neamul nostru l-a iubit.
Ea, ca si al nostru tata,
Ca ne tragem ne arata
Din vultůrul cel slavit.
Si adesea ne vorbeste
Ca din suflet se sileste
A ne da slava dintai."
Lebada striga cu jale:
Sunteti pe a mortii cale,
O, voi ai corbului fii!
Dar al vostru sec parinte
Cum nu si-a adus aminte
Ceea ce i s-a-ntamplat,
Cand isi parasi locasul
Si din gura lasa casul,
Iar de vulpe inselat?"
Puii nebagand-o-n seama:
"Cale buna, -i zic, madama,
Noi nu stim ce ne vorbesti.
Si prin astfel de cuvinte,
Sa ne scoti acum din minte
Cam degeaba te silesti."
"Eu ma duc, lebada zise,
insa voua va sunt scrise
Multe rele sa rabdati;
Caci prostia-va cea mare,
Ca s-a penii-ntunecare,
Nu se poate s-o spalati."
1838
Lebada si puii corbului
Aceasta pagina a fost accesata de 2147 ori.
