Magarul rasfatat

Magarul rasfatat

de Grigore Alexandrescu


Un magar vazu odata
Pe-al sau stapan ca dormea,
si s-a propie indata
Binisor a-l mangaia.
Dar sa stiti ca dinainte
Era trist si suparat,
Caci vedea cu ce cuvinte
Mangaia invederat
Un catelus mic din casa,
Glume, jocuri ce-i facea,
si cu dansul tot la masa
Ziua, noaptea petrecea;
"O, ce rea nenorocire!
işi zicea bietul magar,
De ce asta osebire?
Are potaia vrun dar?
Eu ca alerg pana seara,
Ca muncesc necontenit,
Ar cu boii toata vara,
si de fan chiar sunt lipsit,
Ba adesea si ciomege
Pe spinare cam castig:
Asta este a mea lege,
Sa ma ierte, surda strig.
Blestematului de caine,
Caci ii joaca imprejur,
ii dau cea mai buna piine
si pe mine toti ma-njur.
Daca lingusirea este
Mijlocul de-a-nainta,
Sa ma duc dar fara veste
Ca si dansul a-i salta."
Cugetand astfel in sine,
Vine, calca-ncetisor,
si cand s-apropie bine,
il loveste c-un picior
Atat de greu in spinare
(Ba inca alaturand
Dragastosul glas ce are,
Ca mai mult sa-i placa vrand),
incat omul de mirare,
De durere stapanit,
Striga, se vaita tare:
"Sariti, ca m-a prapadit!"
Slugele alerg indata,
Ca e magar ii arata,
Cu tufele-i multumesc.

Nu siliti natura;
Veti fi neplacuti
Cu talentul care
Nu santeti nascuti.

1832





Magarul rasfatat


Aceasta pagina a fost accesata de 3793 ori.
{literal} {/literal}