Uleul si gainile

Uleul si gainile

de Grigore Alexandrescu


Ion prinse un uliu si, ducandu-l acasa,
il lega cu o sfoara,
Langa cotet afara.
De o vecinatate asa primejdioasa
Gaini, cocosi si gaste intai se ingrozira,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obisnuira,
incepura sa vie cat colea sa-l priveasca,
inca si sa-i vorbeasca.

Uliul cu blandete le primi pe toate;
Le spuse ca se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar ii pare rau foarte caci el insusi nu poate
La dumnealor sa vie,
Vizita sa le-ntoarca dupa-a sa datorie.

Mai adauga insa ca daca dumnealor
ii vor da ajutor
Ca sa poata scapa,
El le fagaduieste

- si Dumnezeu cunoaste cum vorba si-o pazeste -
Ca la orice primejdii va sti a le-ajuta:
inca din inaltime, el le va da de stire,
Cand asupra-le vulpea va face navalire.

Asta fagaduiala
Nu mai lasa-ndoiala;
si gainile proaste, ce doreau sa gaseasca
Pe cineva destoinic sa va sa le pazeasca,
S-apucara de lucru: azi, maine, se-ncercara,
si cu ciocuri, cu unghii, abia il dezlegara.
Uliu-si lua zborul. Dar se intoarse-ndata
si rapi o gaina, pe urma doua, trei,
Pe urma cate vrei.

"Ce paza este asta? striga una cu jale,
Vorba mariei tale
Era sa ne pazesti,
Iar nu sa ne jertfesti."

- "O! eu stiu foarte bine cuvantul ce v-am dat,
si ce fel m-am jurat.
Dar cand ma juram astfel, eram legat, supus,
Acum insa sunt slobod si va vorbesc de sus".

Eu, de-as fi fost gaina, nu l-as fi slobozit:
Dumnealor au facut-o si vaz ca s-au cait.
Uliii sunt cinstiti,
Cand sunt nenorociti.


1842





Uleul si gainile


Aceasta pagina a fost accesata de 983 ori.
{literal} {/literal}