Vulpea, calul si lupul

Vulpea, calul si lupul

de Grigore Alexandrescu


O vulpe de ani mica, insa de minte mare,
Si care meseria abia si-o incepuse,
Pentru intaiasi data vazu din intamplare
Un cal, dobitoc falnic, ce ea nu mai vazuse.
Asa dupa o vreme destula il priveste
Plina de multumire,
D-acea descoperire
Pe cumatrul lup cauta, si-i zice: "Te gateste
Sa mergem impreuna acilea la un loc,
Sa-ti arat un frumos si mare dobitoc;
Ce stii cum se intampla? "Sa se lupte cu mine,
Si sa vezi jucarie! Insa ia-ncepi sa-mi spui,
Ce fel de gura are, cume faptura lui?"
"O! Pentru asta data sa fiu iertata,
Ii zice doamna vulpe, eu iti spui ce-am vazut,
Dar ca sa fac portreturi, zugrav nu m-am nascut;
Si, dupa cum stii singur, sunt foarte nenvatata"
Vorbind asa-ntre ele
Dobitoacele mele
Indata au sosit
La locul cel dorit.
Calul cat le zareste
De fuga se gateste,
Caci vizita lupeasca
Nu vrea s-o priimeasca
Si nici n-avea dorinta
Sa faca cunostinta.
Dar vulpea cu iuteala ii iese inainte
Si cearca sa-l incurce prin aceste cuvinte:
"Stapane! D-avem voie si de gasesti cu cale,
Noi, cele prea plecate slugi ale dumitale,
Am avea-o de cinste sa-ntrebam cine esti,
Care iti este neamul si ce fel te numesti".
Calul, cu ce lesnire gandul lor il patrunde,
Fara a pierde vreme, se-ntoarce si raspunde:
"Domnilor, de doriti numele meu sa-l stiti,
Il am scris pe potcoava si puteti sa-l cititi."
Vulpea, la aste vorbe, se trage la o parte:
"Cat pentru mine, zise, va spui ca nu stiu carte;
Caci familia noastra, fiind cam scapatata
Si neavand mijloace, la scoala nu m-a dat;
Dar a domnului lup, si mare, si bogata,
Mai mult decat  carte nescrisa l-a-nvatat."
Lupul, umflat in sine de lauda vulpeasca,
Veni pana aproape, numele sa-l citeasca.
Calul, care sta gata, cu un picior in vant,
II da o lovitura si-l culca la pamant.
Deslusit ne dovedeste
Fabula ce am vazut
Ca-nteleptul se fereste
De orice necunoscut.

Romania, 5 martie 1838




Vulpea, calul si lupul


Aceasta pagina a fost accesata de 2522 ori.
{literal} {/literal}