Zugravul si portretul

Zugravul si portretul

de Grigore Alexandrescu


La un zugrav foarte vestit mergind din intimplare,
Portretul meu ii comandai; intii insa-ntrebare
Artistului ii adresai, de poate sa mi-l faca
Asa cum orcui l-o vedea portretul meu sa placa;
Caci am un mare interese, voi ca-n streinatate,
S-anume-n Franta mai ales, la ochi sa poci eu bate,
Fiind acum de maritat o fata foarte rara,
S-ai ei epitropi cautind un barbat in asta tara.
"Prea lesne - imi raspunse el - nu e intiiasi data
Cind pe uriti facind frumosi luai o buna plata:
Esti negru, te voi face alb; esti slab, te ingras bine,
Numai vezi de portret departe a te tine."
Vorbind asa, ma zugravi, si daca al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un crestin pe lume
N-ar putea crede ca sint eu, atit sint de schimbate
Trasurele-mi, ochi, gura, nas, si infrumusetate.
Ai nostri rid citi ma cunosc, dar prea putin imi pasa,
De voi putea sa dobindesc pe nobila mireasa,
Si daca vreun venetic, iesit din tari streine,
Sau vrun romin mai indraznet n-o izbuti mai bine.
Redactori care laudati
Pe unii dintre candidati,
Ce prostilor le dati virtuti,
Si elocuenta celor muti,
Ce pe rai faceti virtuosi
Si patrioti pe ticalosi,
Crez ca nu rau va potriviti cu omul ce m-a zugravit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trait,
Al carui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel putin spunea
Acelor care nu-l credea
Ca adevaru-adevarat
Este prea lesne de aflat;
Ca n-au decit sa ia pe dos
Cite a scris el de prisos,
S-atunci pot fi incredintati
Ca n-au sa fie inselati.

Romanul, 30 martie 1861





Zugravul si portretul


Aceasta pagina a fost accesata de 1174 ori.
{literal} {/literal}