Calugarita

Calugarita

de Grigore Alexandrescu


Aceasta era in timpul domniei fericitului sau, ca sa zic mai bine, a nenorocitului print Constantin Brancoveanul, pe care l-am cunoscut in viata si l-am plans dupa moarte.
Sa ne aducem putin aminte de puterea familiei lui, de nenumaratele lui bogatii, de dulcetile unei lungi vieti pline de desfatari, si vom marturisi ca soarta nu putea face nimic mai mult pentru un Cris modern. Apoi sa ne intoarcem cu gandul in capitala sultanilor la leatul 1714: sa vedem un batran cu o fizionomie mareata, cu barba lunga, cu parul alb, ce ii cadea in plete pe umeri, inaintand catre locul osandei, ocolit de fiii si de nepotii sai; sa vedem capetele acelor copii cazand cate unul-unul inaintea batranului, si sangele lor stropind hainele nenorocitului tata martor, deznadajduit al sfarsitului lor; sa-l vedem in minutul mortii, aruncand o dureroasa privire asupra celui din urma copil care-i mai ramasese, imbratisandu-l cea din urma imbratisare si intinzand capul la satarul gealatului; sa le vedem acestea, si vom zice cu un filozof: "Nu ferici pe nimeni inaintea sfarsitului!" Dar curajul cu care stiu a muri si statornicia ce avu in religia sa fura demne de un vechi crestin si spalara o crima.
Familia Corbenilor era una din cele mai insemnate sub domnia acestui print, si sotia marelui logofat Corbeanu, pe langa o bunatate naturala, avea acea aplecare la faceri de bine, care o dobandise in societatea printeselor Brancovence; pentru biserici mai ales, nici un sacrificiu nu i se parea mare, si toata parerea de rau ii era ca nu poate sa inchine la manastiri atatea mosii cate ar fi dorit. Locul de intalnire a calugaritelor din toate partile era casa sa, sigure fiind ca vor gasi acolo ajutorul si inlesnirile de care ar avea trebuinta.
Doua fete si un baiat compuneau aceasta familie; fata cea mare, Elena, in varsta de 17 ani, era nu numai frumoasa, nu numai ca mostenise calitatile sufletesti ale mumei, dar se afla inca impodobita cu invatatura cata se putea dobandi pe acele vremi. Multi juni s-ar fi socotit norociti sa o ia de sotie; dar atunci zestrea nu era cea dintai conditie a casatoriei, si ei ar fi vrut mai intai sa se incredinteze de pot fi placuti, lucru cam anevoie intr-o epoca cand adunarile erau rare, si cand fetele, departe de inchinaciunile cele viclene si interesate ale barbatilor, n-aveau alta societate decat a mumelor sau a tovaraselor de copilarie.
Apoi cum, prin toate aceste greutati, junele Leurdeanu gasi prilej a face pe Elena sa gandeasca la dansul, acesta este secretul amorului, si il cunosc toti aceia care au iubit vreodata; el nu era mai frumos decat ceilalti juni, dar se deosebea din multimea lor prin niste sentimente romantice si un caracter cavaleresc, daruri deopotriva pretuite de femei, cel dintai pentru ca raspunde la viata lor de iluzii, si cel de al doilea pentru ca femeile, neputand dobandi singure gloria, iubesc chiar umbra ei, in aceia care o au sau care se par vrednici a o avea; si junele amorez se purtase ca un brav in batalia din 21 august 1690, batalie in care romanii castigara o biruinta stralucita asupra nemtilor.
Apoi afara de aceste cuvinte, poate ca Leurdeanu avea facultatea a iubi mai mult decat altii, poate ca patrunderea femeiasca descoperise in el o inima tanara si neprefacuta. Adevarat, in adunari el niciodata nu pomenea numele Elenei, ba inca se parea a cerca un fel de suparare si manie cand auzea pe altii numarand frumusetile ei; dar pentru acel ce s-ar fi interesat sa-i afle secretul, chiar purtarea aceasta ar fi fost o dovada. Oricum ar fi insa, Elena auzise vorbind de dansul; il vazuse de cateva ori calare in parada domneasca, ba chiar in casa parintilor sai, unde insotea cateodata pe tatal sau la zile de vizita, si atata a fost destul ca sa-l judece demn de iubirea sa. intelegerea lor se urma de mai multa vreme, si acum hotarasera ca el sa trimita pe tatal sau a o cere formal in casatorie: toate se pusesera la cale pentru aceasta, cand o intamplare neprevazuta le strica planul, cel putin pentru catava vreme. Doi oameni insemnati in istoria lumii atrageau atunci interesul si atentia; unul, general mare si razboinic viteaz, pana la nesocotinta, destoinic de intreprinderile cele mai indraznete, natura de fier, fara slabiciuni si fara de preget, destepta acel interes ce-l inspira gloria in nenorocire. Celalalt, viteaz si intelept totdeodata, care smulgea in sila dupa ochii supusilor sai valul superstitiei si al nestiintei, care prin despotismul cel mai absolut civiliza o natie salbatica, insufla un interes obstesc si exalta spiritele acelora care vedeau intr-insul un liberator al crestinatatii. Romanii ar fi putut profita de ocazia ce se infatisa; dar caracterul cel nehotarat al printului Brancoveanu si impotrivirea unor boieri batrani zadarnicira toate sperantele.
Razboiul se declansase intre Rusia si Poarta otomana, din pricina unui rege odata puternic, care, dispozand mai-nainte de mai multe coroane ajunsese acum sa astepte pe a sa de la marinimia unei puteri straine: ostirile rusesti se coborau dinspre nord, si ura si neunirea domnea intre printii romani.
in asta stare a lucrurilor, batranul Corbeanu pleca la Moldova, insarcinat cu o misie tainica, si tot in acea vreme muma Elenei cazu intr-o boala grea din care toti ai sai pierdusera speranta de-a o putea scapa; ea avea putina incredere in doctoriile omenesti, si prin urmare doctorii sai cei mai favoriti erau calugaritele care ii inconjurau patul ziua si noaptea. Ele ii aduceau toate ajutoarele sufletesti ce le era prin putinta, o incredintau ca faptele ei cele bune ii vor dobandi sanatatea si ii dau despre aceasta mai multe exemple de boale primejdioase tamaduite prin credinta; cuvinte negresit mangaietoare si drepte, caci, cand va, isi intinde mana si ne opreste pe marginea mormantului. Dar ele ii mai spusera ca multi si-au castigat tamaduirea inchinand calugariei cate unul din copiii lor sau pe singurul copil ce au avut, si sfarsira povatuind-o a face asemenea.
Nimic nu putea fi mai potrivit cu dispozitiile religioase ale bolnavei; spiritul ei cel slabit de suferintele trupului vazu in aceasta idee cea din urma ancora de scapare: soarta cazu pe Elena, care, dupa starea inimii ei, nici dorea o asemenea onoare, nici era demna de dansa; dar juramantul se facuse si sacrificiul trebuia sa se implineasca.
Boala incepuse a merge spre bine, si logofatul Corbeanu se intorsese de la Moldova. Acesta era timpul dorit de amorezi. Dar vai! durerea trebuia sa fie cu atat mai mare, cu cat era mai neasteptata. Nu fu cu greu doamnei Corbencei sa induplece pe barbatul sau la ceea ce hotarase in lipsa-i.
Desi el nu era atat de stapanit de fanatismul religiei, dar vedea in imputinarea copiilor un mijloc de a asigura mostenitorului sau o avere mai insemnata si a scapa de o inzestrare ce din zi in zi se apropia. Acum trebuira sa spuie fiicei lor ceea ce i se gateste. Sarmana copila nu stia inca nimic de hotararea parintilor; ea se afla gandind totdeauna la iubitul ei si, inchipuindu-si ziua cand va imbraca hainele de mireasa si cand unirea lor se va consfinti de binecuvantarea parintilor: "Fata mea, ii zise tatal sau intr-o dimineata, stii ca maica-ta a fost bolnava, dar ceea ce nu stii este ca, pentru dobandirea sanatatii, a fagaduit sa te inchine calugariei, si..." Abia cuvantul de calugarie izbi urechile fetei, si galbeneala ce ii acoperi obrazul ridica tata-sau curajul de a urma. Deznadajduirea se zugravi in ochii sai, suspinurile o inecara si lacrimile, facandu-si loc, incepura a curge in siroaie fierbinti. "Trebuie sa fii mandra de asemenea cinste, urma muma-sa, in care zelul pentru religie ineca simtul naturii: ce sunt placerile lumii pe langa placerea de a servi lui Dumnezeu? Eu cand eram juna m-as fi lepadat bucuros de lume, daca parintii ce ma aveau numai pe mine mi-ar fi ingaduit. stii tu ce noroc poti sa ai si de o sa nimeresti un barbat cum trebuie? Apoi grijile casniciei, boale de copii, si alte; numai in manastiri poate cineva sa scape de ele; imi aduc aminte de grozaviile de mai-nainte, de nenorocirile atator familii care s-au risipit prin tari departate, pentru ca unii barbati tineau cu un domn, iar altii cu altul, care, daca biruia, trebuia toti vrajmasii lui sa scape cu fuga, si ma ingrozesc cand gandesc ca acele vremi pot sa se intoarca pentru copiii mei."
Un sir de asemenea cuvinte iesira din gura dnei Corbencei, ca sa faca pe fiica sa sa inteleaga folosul si trebuinta unei vieti linistite; dar aceasta era ca cum ar fi cantat la urechile unui surd; fata vedea cu un ochi detot deosebit perspectiva vietii; in locul grijilor casnice, o fericire fara sfarsit, in locul boalelor, sanatatea; in locul neintelegerilor, o unire netulburata. Cat pentru expatrieri, nu puteau sa se mai intample, caci barbatul sau trebuia sa tie totdeauna cu partea cea mai dreapta, cu domnul cel mai puternic. Ea cazu la picioarele parintilor, si ii ruga cu cele mai patrunzatoare cuvinte sa-si schimbe hotararea: ea vru a marturisi ca iubeste, dar frica ii opri pe buze taina ce era gata a-i scapa: "Ei bine ii zise tata-sau du-te numai sa vezi cum e pe acolo, sa petreci catava vreme, si de nu te vei putea obisnui, ne vom mai gandi". Nenorocita n-avu curajul a se impotrivi mai mult, si muma-sa ii vesti ca trebuie sa se gateasca, ca a doua zi sa plece impreuna. Nici o alta idee de mantuire nu se infatisa Elenei; numai supunerea putea sa-i foloseasca; vorbele cele din urma ale tata-sau ii mai sprijinea oarecum nadejdea. Dar mai inainte de toate vru sa vaza pe iubitul sau si sa se consulte cu dansul.
Niciodata nu s-a socotit el atat de norocit ca in seara aceea cand Elena il instiinta ca il asteapta singura in gradina sa. Pana atunci toate intalnirile lor se urmasera de fata cu doica cea batrana, care o crescuse, si toate favoarele ce dobandise el pana acum se marginira in a-i saruta mana, lucru prea putin dupa parerea mea, dar care el il pretuia mai mult decat orice ar fi putut castiga de la alte femei.
Aceasta insa nu il opri de a-si face multimi de inchipuiri placute pe care urmarea Elenei le adeverea oarecum. in bucuria lui, el fu aproape sa imbratiseze pe sluga care ii curatea hainele, saruta catelul pe care il batea alta data si il stranse in brate, incat era aproape sa-l sugrume: acum se credea la sfarsitul dorintelor, si cu cea mai adanca multumire zicea in sine: "Iata cum sunt femeile! nici o rugaciune, nici o dovada de dragoste nu le scoate din hotararea lor, orice greutate le sperie, orice sacrificiu li se pare peste putinta; dar cand nici gandesti, ideile lor se schimba si tot li se pare lesne; poate ca ele socotesc ca un bine nadajduit este mai pretios, sau poate vor sa arate ca ele nu se indupleca decat de sinesi si ca noi suntem niste sclavi care trebuie sa asteptam buna lor vointa: oricum, eu sunt un om foarte norocit. Nu ca doar pana acum ma indoiam de iubirea ei, dar mai mult e tot- deauna mai mult, si ma asigura in contra temerii ce am cateodata ca poate sa mi-o ia altul: sa vedem cate ore sunt; afurisite ore... mai am inca cateva... Dar sa incep a ma gati pana sa ma imbrac, pana sa ajung, soseste si ora: parintii sai nu sed prea mult seara..." Putin dupa aceasta un om se strecura in gradina parintilor Elenei, pe la un loc ascuns; se vari sub o bolta de frunze, si aci astepta; multa vreme, caci in nerabdarea lui venise cu doua ore inaintea celei hotarate; in sfarsit vazu in intuneric un vesmant alb, si Elena intra sub bolta. "Sunt doua ore de cand te astept", sopti el. Dar fara sa-i raspunza la cuvintele acestea: "Am venit, ii zise ea plangand, sa te mai vaz o data, maine ma duc la manastire".
"Ce vorbe sunt astea, vrei sa glumesti, dar nu, mi se pare ca plangi..." Se apropie de dansa, ii lua mainile, ii vazu lacrimile. "Pentru Dumnezeu! spune-mi curand, spune-mi fara zabava, de ce plangi? ce s-a intamplat? cine a putut sa te mahneasca?..."
Fata ii povesti hotararea parintilor, impotrivirea ce a opus, si neizbutirea sa. El o asculta in tacere, o furtuna se forma in inima sa: "Nu, tu nu ma iubesti, striga el fara sa se gandeasca ca poate il aude cineva, tu nu m-ai iubit niciodata, singura ai cerut-o aceasta de la parintii tai, sau cel putin nu te-ai impotrivit indestul: ai vrut sa scapi de mine; trebuia sa le spui ca nu esti libera, ca ma iubesti si ca n-au dreptul sa-mi ridice viata". "Ar fi fost mai rau; tu nu cunosti pe muma-mea, si cata putere au calugaritele asupra-i: ele au pus-o la cale." "Calugaritele? o sa le omor pe toate; dar daca ma iubesti, nu trebuie sa te duci, sa fugim in ceasul acesta." "Niciodata, in cata vreme imi mai ramane nadejde: tata-meu mi-a fagaduit sa ma aduca inapoi." "A, acum vaz cat te costa sa traiesti fara mine; acum cunosc dragostea ta; bine, du-te, o sa auzi de mine, poate ca o sa ma plangi, dar atuncea o sa fie prea tarziu..." Fata acum plangea cu amar. "Eu nadajduiam sa gasesc la tine mangaiere zicea si tu imi indoiesti durerea..." El isi cunoscu greseala, cazu in genunchi si ceru iertare... "Eleno, Eleno! unde este Elena?" striga muma-sa, care se desteptase si o cauta. "Ma duc, zise fata tremurand, si vrand sa alerge la glasul ce o striga. Atunci el se scula, o apuca in brate cu furie, cu disperare; buzele lor se intalnira, intr-un lung sarutat parura a-si vorbi sufletele; frunzele se infiorara de placere, si cuvantul pentru totdeauna, cuvant al iluziei si al amorului, fu cel din urma care iesi din gurile lor. Peste catava vreme dupa aceasta, mai multi juni se aflau adunati la casa unuia dintr-insii si vorbeau de noutatile zilei si de imprejurarile vremii de atunci, care se pareau a pregati o alta soarta pentru romani; doi oameni insemnati erau sugetul convorbirii, si atrageau interesul si atentia generala; unul, general mare si razboinic viteaz, inspira acel interes ce simte cineva pentru gloria nenorocita; celalalt, totodata viteaz si intelept, care smulgea in sila dupa ochii supusilor sai valul superstitiei si al nestiintei, care prin despotismul cel mai absolut civilizase o natie salbatica si formase un imperiu puternic, ispira un entuziasm general si ridica spiritele acelora care vedeau intr-insul un izbavitor al crestinatatii.
Toti vedeau un folos insemnat pentru tara in alianta printului Brancoveanu cu Petru cel Mare, dar caracterul cel nehotarat al printului si impotrivirea unor boieri batrani inspirau oarecare temere. "Pacat ca nu e si Leurdeanu intre noi, zise unul, sunt sigur ca el ar gasi cu cale sa ne unim cu Carol XII, favoritul sau." "Am bagat de seama, raspunse altul, ca de la o vreme s-a facut intr-insul o schimbare deosebita; de unde era glumet si vesel, acum este serios si posomorat; abia ii scoti vorba din gura si se supara de orice; apoi isi petrece viata la vanatoare, lucru ce nu-l obisnuia; Dumnezeu sa ma ierte, dar crez ca este amorezat; tu Cuparescule, care ii esti amic mai intim, ai putea sa ne spui ceva." "Ba zau nu stiu nimic, el are o natura afurisita, isi pastreaza secretul numai pentru dansul." "si prea bine face, strigara mai multi razand cand si le-ar spune, ai bate toba, cum faci si pentru ale tale; cand erai amorezat de fata Corbeanului, nu te consultai cu toata lumea ce trebuie sa faci?" "Bine ca sunteti voi mai buni; marturisesc ca Elena imi placea, dar acum s-a ispravit tot, saraca fata vor s-o calugareasca cu sila, si am auzit ca starita, care este o femeie foarte aspra, o maltrateaza, neputand s-o induplece; o tine inchisa intr-o chilie intunecoasa si o sperie totdeauna cu iadul si cu dracii, incat este aproape sa-si piarza mintea; adevarat, muma-sa spune in lume ca singura a cerut sa mearga la manastire, ca se multumeste prea mult... Dar cine o crede?" Usa se deschise, si Leurdeanu intra; el spuse ca s-a intors de la vanatoare. A doua slujba a noptii sau priveghere luase sfarsit si cele din urma faclii se stinsera in biserica schitului... Multimea calugaritelor se imprastia in toate partile pe la chilii; lungimea vesmintelor si lungile rase ce se tarau pe iarba inalta a curtilor manastirii, care parea a se misca sub pasurile unor fantome, da acestei scene o fata fioroasa si mormantala; lumini se vazura aprinse pe rand in toate odaile, dar peste putin se stinsera toate, si tacerea si intunericul ramase singure; un vant rece sufla despre apus, si glasul cobitor al unei cucuvaie rasuna din vreme in vreme in turnul clopotnitei si se prelungea din vale in vale; atunci o luntre se dezlipi de cealalta parte a lacului, se apropie fara zgomot de manastire, si un om din doi ce erau intr-insa se indrepta spre o chilie asezata aproape de locul mormintelor.
in minutul acela starita facea o revizie de noapte, ca sa se incredinteze daca s-au culcat toate maicile: apropiindu-se de acel loc i se paru ca aude vorbind, apoi vazu iesind un barbat insotit de o juna calugarita; vru sa strige, dar ei o vazura; o mana puternica ii astupa gura si o tari in sila pana la luntre. Aci, ca sa nu poata chema ajutor, o bagara inauntru si hotarara sa o lase pe celalalt mal.
Dar abia bratul ce o tinea o lasa ca sa apuce lopata, si ea, vazandu-se sloboda, vru sa saie pe mal, sa cheme ajutor. Luntrea pe nesimtite se departase putin, elesteul era adanc ea cazu inauntru si nu se mai vazu.
A doua zi era o tulburare deosebita in manastire: starita si o calugarita lipseau, si nimeni nu putea spune ce s-au facut. Toate cercetarile ramasera fara isprava; in oras vornicul Leurdeanu era foarte ingrijit pentru fiul sau, care de cateva zile nu se stia ce s-a mai facut.
Peste cativa ani dupa aceasta intamplare, o trasura cu cai de posta se opri putin in dreptul manastirii; inauntru era un barbat cu o femeie si o copila ca de 6 ani. Dupa ce se odihnira putin: "Sa plecam mai curand, zise femeia, acest loc imi aduce aminte o intamplare nenorocita, la care as vrea sa nu mai gandesc"; apoi adauga, netezand parul cel castaniu al junei copile: "cel putin intamplarea mea e o invatatura care o scapa de asemenea soarta".





Calugarita


Aceasta pagina a fost accesata de 1221 ori.
{literal} {/literal}