Anul 1840

Anul 1840

de Grigore Alexandrescu


Sa stapinim durerea care pe om supune ;
Sa asteptam in pace al soartei ajutor :
Caci cine stie oare, si cine imi va spune
Ce-o sa aduca ziua si anul viitor ?

Miine, poimiine, poate, soarele fericirei
Se va arata vesel pe orizon senin :
Binele ades vine pe urmele mihnirei
Si o zimbire dulce dup-un amar suspin.

Asa zice tot omul ce-n viitor traieste,
Asa zicea odata copilaria mea ;
Si un an vine, trece, s-alt an il mosteneste,
Si ce nadejdi da unul, acelalalt le ia.

Putine-as vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie si-iau repedele zbor ;
Putine suvenire din ele am placute :
A fost numai-n durere varietatea lor !

Dar pe tine, an tinar, te vaz cu multamire !
Pe tine te doreste tot neamul omenesc !
Si eu sint mica parte din trista omenire,
Si eu a ta sosire cu lumea o slavesc !

Cind se nascu copilul ce s-astepta sa vie,
Ca sa ridice iarasi pe omul cel cazut,
-Un batrin il lua in brate, strigind cu bucurie :
„Sloboade-ma, stapine, fiindca l-am vazut".

Astfel dreptii ar zice, de ar vedea-mplinite
Cite intr-al tau nume ne sint fagaduite.
O an, prezis atita, maret reformator !
incepi, prefa, rastoarna si imbunatateaza,
Arata semn acelor ce nu voiesc sa creaza;
Ado fara zabava o turma s-un pastor.

A lumei temelie se misca, se clateste,
Vechile-i institutii se sterg, s-au ruginit ;
Un duh fierbe in lume, si omul ce gindeste
Alearga catre tine, caci vremea a sosit !

Ici umbre de noroade le vezi ocirmuite
De umbra unor pravili calcate, siluite
De alte mai mici umbre, neinsemnati pitici.
Oricare simtimente inalte, generoase,
Ne par ca niste basne de povestit frumoase,
Si tot entusiasmul izvor de idei mici.

Politica adinca sta in fanfaronada,
Si stiinta vietii in egoism cumplit ;
D-a omului marire nimic nu da dovada,
Si numai despotismul e bine intarit.

An nou ! Astept minunea-ti ca o cereasca lege ;
Daca insa pastorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca pastorii de care-avem destui,
Atunci lasa in starea-i batrina tiranie.
La darurile tale eu nu simt bucurie,
De-mbunatatiri rele cit vrei sintem satui.

Ce bine va aduce o astfel de schimbare ?
Si ce mai rau ar face o stea, un cornet mare,
Care sa arza globul s-ai lui locuitori ?
Ce pasa bietei turme, in veci nenorocita,
Sa stie de ce mina va fi macelarita
Si daca are unul sau multi apasatori ?

Eu nu iti cei in parte nimica pentru mine :
Soarta-mi cu a multimii as vrea sa o unesc :
Daca numai asupra-mi nu poti s-aduci vrun bine,
Eu riz d-a mea durere si o despretuiesc.

Dupa suferiri multe inima se-mpietreste ;
Lantul ce-n veci ne-apasa uitam cit e de greu ;
Raul se face fire, simtirea amorteste,
Si traiesc in durere ca-n elementul meu.

Dar as vrea sa vaz ziua pamantului vestita,
Sa rasuflu un aer mai slobod, mai curat,
Sa pierz ideea trista, de veacuri intarita,
Ca lumea mostenire-ntimplarilor s-a dat !

Atunci dac-a mea frunte galbena, obosita,
Daca a mea privire s-o-ntoarce spre mormint,
Dac-a vietii-mi triste faclie osindita
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vint,

Pe aripile mortii celei mintuitoare,
Voi parasi locasul unde-am nadejduit;
Voi lasa fericirea aceluia ce-o are,
Si a mea pomenire acelor ce-am iubit.



Dacia literara, ianuarie-iunie 1840







Anul 1840


Aceasta pagina a fost accesata de 1147 ori.
{literal} {/literal}