Barca

Barca

de Grigore Alexandrescu


Paseste lin, o barca, pe unda adormita!
Respecta al naturii repaos trecator;
Inima mea de zgomot cu totul obosita
Ca la un scump tovaras se-ncrede l-al tau zbor.

Poarta-ma-n sus, in laturi, oriunde vrei si-ti place,
Unde te-mpinge vantul, sau unde tu doresti;
Toate-mi sunt deopotriva, daca ma duci in pace,
Daca cu multumire vederea-mi ratacesti.

Voi cunoasteti, o unde, cu cata bucurie,
De ce sfarsit pornita, cu ce cuget curat,
Barca mea totdeauna pe-a voastra-mparatie
Ca-ntre-ale ei uri jucand s-a preumblat.

Inghititi pe talharii a caror indrazneala,
Cu trupuri sangerate, cu morti va otravesc,
Ce intocmesc comploturi, si fara de sfiala,
Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc.

Insa melancolia, amorul si placerea,
Priimiti-le vesel ca pe ai vostri fii;
Eu va cunosc marirea, eu va slavesc puterea,
Cand alerg pe-ale voastre mult umede campii.

Din ratacita-mi barca, ce-o las la intamplare,
Ochii mei catre ceruri uimit ii atintez;
Seninul lor insufla sfiala si mirare;
Eu ma rog in tacere, vars lacrimi si ma-ncrez.

“Cerul o sa ne-ajute”, zicea a mea iubita.
El pana acum tace! Sa n-o fi ascultat?
Si poate frumusetea a o vedea mahnita,
Aducandu-i drept jertfa suspin neincetat?

Daca intr-aste ceasuri de vie desfatare
S-ar afla langa mine minut dumnezeit!
Viata nu sta-n zile, si eu cu-ncredintare
Cata-mi ramane-as da-o s-as zice: am trait.

Mergi, mergi, usoara barca, in dreptu-acelei stele,
Careia i-am dat nume un nume ce slavesc,
Nume ce-n infocarea inchipuirii mele
Pe stralucita-i frunte il vaz si il citesc.

Acolo te opreste, acolo privegheaza,
Cat raza ei asupra-ti s-asupra-mi va zambi;
Cand va pieri cu noaptea, atunci te departeaza,
Si iar cu noaptea vino la dansa a privi.

Pana cand fericirea, atata asteptata,
Imi va rasplati veacuri trecute cu amar;
Daca s-asta nadejde, ca altele-nselata,
N-o trece ca nadejdea si n-o fi in zadar!

1838




Barca


Aceasta pagina a fost accesata de 899 ori.
{literal} {/literal}