Buchetul

Buchetul

de Grigore Alexandrescu


Dorita odata era a lui soarta,
Pe cand alta mana de el ingrijea;
Dar astazi se stinge, zambirea-i e moarta
Si piede colora ce ochii-ncanta.
Sfarsitu-i cel jalnic il vaz cu-ntristare,
Caci eu pe viata-i puneam un pret mare.
O singura frunza acum mai pluteste;
Ea plange atatia tovarasi de flori:
Sraina, uitata, de ce mai traieste,
De ce, draga frunza, tu nu poti sa mori?
Cand pierzi o fiinta, obiect de iubire,
O lunga viata e nenorocire.
Cand florile-acelea in mana-mi cazura,
Favor ce-n credinta eu n-am meritat,

Trei tinere nimfe pe rand mi-l cerura,
Si mult se rugara iar eu nu l-am dat.
Imi pare ca inca le vaz, cate trele,
Jaluze, privindu-l in mainile mele.
Sa vedeti acuma de-a fost cu putinta
Acea pretioasa dorinta s-ascult:
Ca lor li se cade, a mea constiinta
Indata mi-o spuse, eu nu gandii mult.
Ca Paris cu poama cea fabuloasa,
Hotarai buchetul la cea mai frumoasa.
Dar atunci nevoie, atunci greutate.
Sa fac osebire in zadar am vrut:
Asa din trei fluturi cu greu ochiul poate
S-aleaga p-acela ce e mai placut;
Asa trei garoafe p-aceeasi tulpina,
Rumene si-nalte domnesc in gradina.
Vazand eu aceasta, il luai cu mine;
Cu multa-ngrijire acasa l-am dus,
Si limpede apa si tot ce e bine
I-am dat, si silinta cu dansul mi-am pus,
Facand orice poate un om sa gandeasca,
Orcate o muma ar sti sa gaseasca.
Zadarnici dorinte, nimic n-ajutara!
Din ceasul acela nadejdea-am pierdut:
Viata la mine ii parea amara,

Stiind cine-l dete, cine l-a cerut.
Si galben si vested trecu fara veste,
Si astazi cenusa in mana mea este.
Asadar sfarsitu-i veni din dorinta;
Buchet ca acela eu nu mai gasesc!
Cenusa lui scumpa o tiu cu credinta,
Ce-a fost si ce este adesea gandesc.
Eu sufar de moartea-i, de-a lui patimire,
Si-a florii trecute pastrez pomenire.




Buchetul


Aceasta pagina a fost accesata de 893 ori.
{literal} {/literal}