Cand o sa gusti pacea

Cand o sa gusti pacea

de Grigore Alexandrescu


Cand dar o sa gusti pacea, o inima mahnita?
Cand dar o sa-nceteze amarul tau suspin?
Viata ta e lupta, grozava, nemblanzita,
Iubirea vesnic chin.

Din cupa desfatarii amaraciunea naste;
Din ochi frumosi durerea isi ia al ei izvor;
O singura privire viata vestejaste
Cu lanturi de amor!
Amor care adoarme si legi si datorie,
Ce slava umileste, ce n-are nimic sfant:
Antonie-i jertfeste a lumii-mparatie,
Si afla un mormant.
Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai laudate,
Mai vrednici sa s-aprinza in inimi barbatesti?
Nadejdi, viata, cinste, simtirile-nfocate,
Femeii le jertfesti!
Crezi tu ca pentru tine rasare sau sfinteste
Acel urias falnic, al zilei domnitor?
La patrie, la lume, la tot ce patimeste
Nimic nu esti dator?
Eu lanturile mele le zgudui cu manie,
Ca robul ce se lupta c-un jug neomenos,
Ca leul ce izbeste a temnitei tarie,
Si geme furios.
Dar rana e adanca si patima cumplita,
Si lacrima de sange, obrajii mei arzand,
Rasfrange frumusetea, icoana osandita,
Ce o blestem plangand!

O vaz ziua si noaptea, seara si dimineata;
Ca un ranit de moarte simt in piept un fier greu;
Voi sa-l trag; fierul iese, dar insa cu viata,
Si cu sufletul meu!





Cand o sa gusti pacea


Aceasta pagina a fost accesata de 737 ori.
{literal} {/literal}