Confesiunea unui renegat

Confesiunea unui renegat

de Grigore Alexandrescu


Asculta-ma, sfant preot, asculta-ma, parinte.
Ajuta un nevrednic, lipsit de ajutor;
Consola un trist suflet ce soarta isi presimnte,
Cand suna ceasul groaznic, veciei vestitor.

Viata-mi de necinste si crimile-mi trecute,
Ca furii nempacate asupra-mi navalesc;
Vanzari, satanesti planuri, de lume nestiute,
in inima-mi pun iadul, ca iesme imi scasnesc.

Noptile-mi sant grozave, tacerea imi sopteste,
Ma inconjor prapastii la fiecare pas;
Parul meu c-al lui Cain pe frunte-mi se zbarleste;
Gura mi se-nclesteaza si nu poci scoate glas.

Ma ratacesc pe campuri, dar iarba inviaza,
Dar arborul padurei ia forma, mi-e vrajmas;
Vulturul ma priveste si ochiu-i scanteiaza,
s-a sfasia e gata un les de ucigas.

Vezi ceasornicul-acesta care la pieptu-mi bate?
E vechea recompensa unui pacat cumplit.
Cate cu a mea fapta am drepturi castigate?
Vanzarea fu placuta, dar eu despretuit.

Am cunoscut barbati lucrand l-al tarei bine.
Cu-nalte simtimente la ei m-am aratat;
Tarandu-ma la dansii, s-au increzut la mine,
Ieri le-am jurat credinta, si astazi i-am tradat.

Urand orice virtute ce n-o putem ajunge,
Pe orice om de merit in veci am defaimat;
Proteu cu fete multe, strigoi setos de sange,
La umbra, la-ntuneric, pe multi am sugrumat.

Subt aer de blandete, urmam a mea turbare,
si gheara-mi veninata in inimi infingeam.
Avand nepedepsirea de pret l-a mea vanzare,
Minciuni nerusinate eu liber tipaream.

Angel de intuneric pentru-ale lor pacate,
Iesind din adancirea noptosului Tartar,
Am auzit cu spaima cuvantul de departe,
M-am prefacut ca-mi place, si am zambit amar.

Am zis: iata speranta, prilej de bucurie!
si bogatii si titluri acum sa dobandesc
E timpul sa se-nalte smerenia mea trufie
Am imitat virtutea, dar o s+o prigonesc.

Poci sa sugrum p-asti oameni, si sa le iau vesmantul,
Caci eu sint cel mai tare, avand tainele lor,
Multe fiare ca mine le sufere pamantul
si oerul cu zabava trimite ajutor.

De ura nici nu-mi pasa, cand e fara putere,
Despretul e o vorba desarta de-nteles;
Mai sint poate si altii cu mine d-o parere,
si cand fac al meu bine, drum sigur mi-am ales.

Iata putine, taica, din multele-mi pacate,
Iata crime ce astazi nu poci sa mai lucrez,
intr-al lui Hristos nume draceste-au fost lucrate;
Radeam de semnul crucei, dar langa moarte crez.

Asta e adevarul ce pocainta-l naste;
De frica judecatii in sanu-ti il depui,
Amagitorul sarpe abia se mai raraste;
La glasul veciniciei cu groaza ma supui.

Dar ce-am zis? Nu voi ruga, nu voi a ta credinta;
Urasc a voastra lege s-al vostru ajutor.
Este o slabaciune oricare pocainta;
Gade am fost in viata, si gade voi sa mor.

Indipendinta, 1 mai 1861




Confesiunea unui renegat


Aceasta pagina a fost accesata de 925 ori.
{literal} {/literal}