Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

de Grigore Alexandrescu


"Cum masori ti se masoara" este un proverb stiut:
Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai facut,
Sunt pornite sa-ti aduca ale mele multumiri,
Sunt raspuns la ale tale vrednici de cinste gandiri.

Nu stiu bine daca cerul, precum zici, m-a inzestrat
C-un talent ce mi se pare putin, slab, neinsemnat.
Dar iubesc talentu-acesta care tu il pretuiesti;
Tot ce e mai sfant, mai nobil, in duh, inimi oamenesti
Prin el ni se-nfatiseaza, si al binelui amor
Se aprinde la faclia unui geniu creator.
Pe acei ce mi-i dai pilda eu adesea i-am citit;
La o slava meritata cu mandrie m-am smerit;
Sa-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc,
Dar a lui Torquato soarta nicidecum n-o pizmuiesc,
Am temeinice cuvinte: ma cunosc, ma simt prea mic
Si nevrednic sa iau urma unui mare mucenic.

Crez cu tine ca talentul ne e din cer daruit,
Ca e foc care se stinge daca nu va fi hranit.
Si de am o zi mai lina, un ceas bun de intalnesc,
Cu placere a-l aprinde, a-i da hrana ma silesc.
Dar pe om si-a lui natura destul nu ai cercetat
De voiesti sa fiu ca raul care curge ne-ncetat.
Acel rau trece pe-o vale, pe campie, pintre flori,
Iar prin relele vietii e mai greu sa te strecori:
Prozaice umilinte nu pot a le infrunta.

Tu vezi vremile de astazi. Te-ntreb daca muza ta,
Poftita la tribunale, ar merge sa dea cuvant,
Sa spuie in buna proza de ce umbla dupa vant:
De ti-ar zice judecata: "Fiindca-am aflat ca scrii,
Fiindca vorbesti cu norii si pui slove pe hartii,
Adu versurile tale, avem pofta sa citim,
Si de n-ai atins pe nimeni noi osanda-ti marginim".
Daca, zic, placeri de-acestea de l-ai tai ai fi cercat,
La atatea dobitoace suflet oare ai fi dat?
Ai fi zis cu indrazneala de-un vulpoi judecator
Ca il vezi cateodata cu puf alb pe botisor,
Ca in cumpana dreptatii casul el l-a cumpanit,
Pana ce prigonitorii cu nimic s-au pomenit?

La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic:
Aicea dau de nevoie, orice ma incerc sa zic.
De voi sa cant eroismul bunilor nostri stramosi,
Aud o suta de glasuri: "Ce? noi suntem ticalosi?
Numai cei vechi iti plac tie? Prilejul s-a-nfatisat
Si noi dovezi de virtute, curaj nu am aratat?"
De laud vreun om de merit, vreun amploaiat cinstit,
"A! imi zic de pe de laturi, pe noi acum te-ai pornit?
Laudand faptele bune, arati, si invederat,
Ca nu suntem de aceia! Pe noi tu ne-ai satirat!"
Caci dumnealor stiu prea bine, ca oameni care citesc,
Ca in lauda virtutii acei rai se osandesc.

De ar fi o multumire sa te vezi in tipar dat,
Si pe uliti cateodata cu degetul aratat,
S-auzi: asta e cutare! apoi eu te-as ferici
Pentru scrierile tale, ce iubesc a le citi,
Ale carora sujeturi, stil usor si lamurit
Au a fabulei placute merit netagaduit.

Sutu zice intr-o carte ca in Grecia, de vrei,
Poti sa scrii orice iti place, fara vorbe si idei;
Multi din autorii nostri au acest talent dorit,
Cu locul, cu-mprejurarea, cu vremile potrivit.
Vad ca o duc foarte bine, si eu o sa-i imitez;
O sa-i intrec de se poate, nimic n-o sa mai lucrez;
Numai din vreme in vreme, ai sa afli ca traiesc
Si muzele din Moldova ca stiu sa le pretuiesc.


1842




Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean


Aceasta pagina a fost accesata de 1976 ori.
{literal} {/literal}