Intristare

Intristare

de Grigore Alexandrescu


Duceti-ma acolo pe tarmuri fericite,
Ziceam, unde Neapol p-al marii sin prea lin
Rasfringe dealuri, stele de nori neinvelite
Si unde cresc oranzii subt cerul cel senin.
Ce-ntirziem? Sa mergem; din unda cea albita
Sa vaz iesind Vezuvul in flacari care zbor;
Sa vaz eu Aurora pe dealuri stralucita.
Si voi, tiind de mana usor p-a mea iubita,
Din aste naltimi veseli visand sa ma cobor.
Urmeaza-mi in ocolul acestor golfuri line;
Sa-ntoarcem pasii nostri pe tarmul cunoscut,
L-a lui Virgil cenusa, l-a Cintiei gradine,
L-al Venerii vechi templu taran-acum facut:
Acolo subt oranze, subt via inflorita
A caria mladite cu mirtii se marita
Si fruntea si-o-mpleteste c-o bolta de lungi flori,
L-al apii dulce zagomot, l-a vintului murmura,
Noi singuri cu amorul, cu vesela natura.
Gustand viata dulce, placuti vom avea sori.
A galbenelor zile faclia se topeste,
Se stinge cu incetul de al restristii vint.
Ori daca citeodata putin mai filfiieste,
Scinteiele-i aprinse de suveniru-ti sint.
Eu nu stiu daca cerul in marea-i indurare
Voieste al meu suflet in ast loc a iesi;
Viata-mi e aproape de recele-i hotare,
Si-abia pe un an poate ca inca va pasi.
Dar dac-o veni moartea in primavara vietii.
De trebuie in locul la bine inchinat
Sa scap din a mea mina o cup-a tineretii
Pe care cu flori soarta parea c-a-ncoronat,
Eu nu rog dumnezeii decat sa merg o data
Pe tarmuri ce pastreaza iubitu-ti suvenir,
Sa zic un lung adio la clima cea curata,
Si unde-am gustat viata sa pierz al vietii fir.

LaMartine




Intristare


Aceasta pagina a fost accesata de 877 ori.
{literal} {/literal}