Intristarea

Intristarea

de Grigore Alexandrescu


Al noptii cer prea dulce,
A sa racoare lina
In inima-mi aduce
O raza ... Dar se duce
Ca vantul ce suspina!

Scarbit peste masura
De zgomotul cetatii,
Eu caut in natura
Un loc far' de murmura,
Supus singuratatii.

Ca Fenix far' de moarte
Se naste-a mea durere
Si pieptul meu sa poarte
Lovirea astii soarte
E prea fara putere.

Fandoma plangatoare,
Eu trec aceasta lume
Ca frunza plutitoare
Ce salta pana moare
Pe tarm fara de nume.

Cand somnul se arata
La oameni, sa aline
Strigarea turburata,
Ce e asemanata
C-un uiet de albine.

Tovaros de-ntristare,
Un caine langa mine,
Prin urletile sale
Natura sa rascoale,
In aste locuri vine.

Fiinta far' de nume!
Ce pasarii dai zbor,
Ce marilor dai spume,
Ce omului dai lume
Si apelor izvor!

Ce pui copaci pe munte,
Pe ceruri curcubeu,
Necazuri p-a mea frunte
Ca furiile crunte,
Slavite Dumnezeu!

Din bolta de marire
Coboara-te p-un nor,
Alin-a mea simtire
De rele peste fire,
Ori voie da-mi sa mor!




Intristarea


Aceasta pagina a fost accesata de 885 ori.
{literal} {/literal}