La Tismana

La Tismana

de Grigore Alexandrescu


Decat in frumoasa noapte cand plapanda-i lina raza
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveliste c-aceea ochii-mi n-au putut sa vaza,
Lun-asa incantatoare n-am avut a ammira

Si intai,ca o steluta,ca faclie departata,
In a brazilor desime,in padurea-ntunecata,
Pantre frunzele clatite,am zarit-o licurind.

Apoi tainicele-i raze dand piezis pe o zidire,
Ce pe muche se ranica,locas trist,nelocuit,
Ca un vis ce se strecoara intr-un suflet pustiit.

Apoi,glob rubinos,noptei dand miscare si viata,
Se-nalta si,dimprejuru-i dese umbre departand,
P-ale stejarilor varfuri,piramide de verdeata,
Se opri;apoi privirea-i peste lume aruncand,

Lumina adanci prapastii,manastirea invechita,
Feodala cetatuie,ce de turnuri ocolita,
Parea unul din acela osianice palate,

Unde geniuri,fantome cu urgie se izbesc;
Si pustiul fara margini,si cararea ratacita,
Stanca,pestera adancain vechime locuita
De al muntelui sfant pusnic ce sarmanii il iubesc.

Erau dulci acele ceasuri de extaz si de gandire;
Soaptele,adanci murmure ce iau viata in pustii,
A mormintelor tacere ce domnea in manastire,
Loc de zgomot altadata,de politici vijalii.

Noapte,totul astei scene colosale da marire,
Doua nobile instincte cu putere desteapta;
Unu-,a cerului credinta,alt-,a patriei iubire,
Ce odata-n aste locuri pe stramosi ii insufla.

Muntii nostri-au fost adesea scump azil de libertate,
Si din varful lor romanii,torente iute,fioros,
S-aruncau:multi barbare pentru prada adunate,
Lei sosind,era la fuga ca un cerb ranit,fricos.

Cu trufie craiul ungur catre tara-nainteaza;
Sunt plini muntii de ostire,suna zalele de fier;
Pintenii lucesc;la luna sabiile scanteiaza;
Basarab incheie pacea cum vrajmasii lui o cer.

Dar romanii nu vor pacea,nu vor trista umilinta
Ce asupra-le aduce un necinstitar tractat;
Ura lor e nempacata;in a lor cruda dorinta,
Coprind muntii,inchid drumul ungurului spaimantat.
Astfel e atunci omorul,cat astasul inceteaza
Obosit,si riga singur cu putini scapa fugind;
Stralucitele-i vesminte le arunca el de groaza,
Plange si in a sa tara se intoarce blestemand.

Niciodata asta luna ce inoata in tarie,
Ca fanal purtat de valuri pe a marilor campie,
Mai mult numarul de cadavre de atunci n-a luminat.
Niciodata mandrul vultur ce-n vazduh se cumpaneste,
Acel domn al atmosferei,ce un veac intreg traieste,
De o prada-asa bogata insa nu s-a-ndestulat.

Se gasesc s-acum pe rape bucati de armuri zdrobite;
Am vazut insasi pinteni de rugina putreziti
Si p-al razboiului munte monstruoasele morminte
Unde sefii ungurimei zac cu totii gramaditi.

Dar romanii,fii ai celor ce-n vechime se luptara,
Cu sudori adap pamantul,castig hrana in dureri;
Sunt plugari; si alte nume, oameni noi se inaltara,
Oameni nensemnati si mandri de vechimea lor de ieri.

Streini printi ce ne-apasara au dat lor drept mangaiere
Averi,cinsti,care odata se-mparteau drept rasplatiri;
Monopol fac azi de drepturi;in a lor scurta vedere
Propasirei neinvinse pun ei dese-mprotiviri.

Nu e-asa legea naturi,nu e-asa a tarii lege;
Ca tot ce nu e la locu-i va cadea trufia lor;
Al sudorilor streine rod ei nu-l vor mai culege;
Va fi mare tot romanul tarii lui folositor.

Cugetari adanci ascunsa,idei drepte si inalte,
Ce in inimile-alese ura lor le apasa.
Vor vedea lumina zilei;si in forma de mari fapte,
Subt privirea providentei,lumei se vor arata.




La Tismana


Aceasta pagina a fost accesata de 861 ori.
{literal} {/literal}