Mormintele. La Dragasani
de Grigore Alexandrescu
Cand vizitam odata locasurile sfinte,
Marete suvenire din vremi ce-au incetat,
Eu ma oprii pe valea bogata in morminte,
Unde atati razboinici ai Greciei slavite
Strigarea libertatii intai au inaltat.
Ziua de mult trecuse: natura obosita
Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai usor vant;
Nimic viu: eram singur in lumea adormita,
Si stelele deasupra pe lunca parasita
Luceau ca niste candeli aprinse pe-un mormant.
Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri
Parea c-auz un sunet, un vuiet departat,
Ca glasul unei ape ce-neaca-ale ei maluri,
Sau ca ale multimii intaratate valuri,
Cand din robie scapa un neam impovarat.
Si ochii-mi s-atintira pe semnul mantuintei
Ce singur se inalta in locul de suspin,
Protector al durerii, nadejde-a suferintei,
Labarum vechi al luptei, simbol al bir uintei,
Prin care-a-nvins barbarii crestinul Constantin.
Si ma gandeam l-aceia ce umbra-i inveleste,
La Grecia moderna ce ei au sprijinit;
Caci jertfa pentru natii la cer se priimeste,
Caci sangele de martiri e planta ce rodeste
Curand, tarziu, odata, dar insa nelipsit.
Precum cei dintai preoti ce crucea o purtara.
Din pesteri, din pustiuri, saraci, dispretuiti,
In circ, amfiteatruri, puterea infruntara,
Pe purpura romana credinta asezara,
Si-nvinsera pe idoli in Capitol slaviti,
Asa sangele-acelor ce-aicea se jertfira
Nascu pe-ai libertatii vestiti razbunatori;
Parnasul si Olimpul cu fala se privira
Cand flotele barbare zdrobite le zarira,
Si flacara din ele suindu-se la nori.
Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer,
Si lupta si izbanda a Greciei frumoase,
Iar Botari, Miauli, colosuri fioroase,
Se par ca demizeii eroi ai lui Omer.
...
A! dac-a ta viata de lume admirata,
Cand natiei gemande venisesi ajutor,
De asprele ursite nu ar fi fost curmata,
De-ai fi vazut tu ziua in cer uri insemnata,
Arold al deznadejdii salbatic calator,
O noua epopee, poema stralucita,
Crestina Iliada pamantu-ar fi-ncantat.
Ca trambita-nvierii de suflet presimtita,
A veacurilor stinse cenusa-ar fi miscat.
...
Pamantul tarii noastre e azi adapostire
L-a grecilor tarana; iar agonia lor
Cu jale a vazut-o a Oltului ostire,
Si semne de fratie, dovada de iubire
Le-a dat ea indestula in ziua de omor.
Caci nu ganditi, o umbre de lume departate,
Ca locul mortii voastre e luptelor strain;
Ostirile crestine de cruce insuflate,
Adesea se vazura aici impreunate
Sub Uniad romanul, sub Mateias Corvin.
Si cat ura robiei, a patriei iubire
In limbi deosebite se vor numi virtuti,
Cat vor numara grecii intre vestite zile
Ziua cand Leonida cazu la Termopile,
Si cat va purta Oltul diadema-i de munti,
Voi veti trai; caci voua Grecia e datoare,
Caci voi ati dat semnalul la libertatea sa;
Si-n vremi de suferinta, in vremi de apasare,
Nadejde si credinta, virtuti mantuitoare,
A voastra pomenire ades va destepta.
(1847)
Mormintele. La Dragasani
Aceasta pagina a fost accesata de 2791 ori.
