Nebunia si amorul

Nebunia si amorul

de Grigore Alexandrescu


In niste fabule un poet scrie
Ca Nebunia si pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o campie,
in primavara vietii lor.

stiti ca copiii cu inlesnire
Gasesc sujeturi de neunire;
Ei dar odata se galcevira
Pentru o floare ce intalnira.

Striga Amorul in gura mare;
Cealalta, insa, minut cumplit!
il izbi-ndata atat de tare,
Cat de lumina ea l-a lipsit.

Adanc copilul simti durere,
Ramanand astfel fara vedere.
Trista lui muma jalba porneste
L-al sau parinte, stapan ceresc:

Va razbunare, se tanguieste;
Cu ea toti zeii compatimesc.
Mars si Apolon, mai c-osebire,
Arata mumei a lor mahnire.

S-aduna sfatul cel fara moarte
si hotarara in obstea lor
Ca Nebunia in veci sa poarte,
Sa carmuiasca pe orbu-Amor.

Aceasta dreapta, grea osandire.
Din ziua aceea lua-mplinire;
Din ziua aceea sunt impreuna,
si Nebunia-l tine de mana.


1842




Nebunia si amorul


Aceasta pagina a fost accesata de 881 ori.
{literal} {/literal}