O impresie

O impresie

de Grigore Alexandrescu


Dedicata ostirii romane
22 aprilie 1846

Putini erau la numar ostasii Romaniei,
Dar cand ale lor cete pe luciul campiei
Semet inaintara cu pas rasunator,
Din sulite, din coifuri, din armele albite,
Cand soarele in unde, in raze aurite,
Lumina isi rasfrange pe steagul tricolor,

Cand caii, repezi, ageri, cu coame rasfirate,
Cu narile aprinse, cu gurile spumate,
Muscand de neastampar zabala ce-i tinea,
Izbind sub ei pamantul si rasufland omorul,
La sunete de lupta pe camp isi luau zborul,
Ca vulturi ce in aer o prada ar vedea,

Si cand auzii glasul armatei tunatoare,
Si cand vazui silitra de fulger purtatoare
Campia, atmosfera de fum intunecand,
Iar printre fum, prin ceata, egretele -albicioase
Miscandu-se departe, ca umbre fioroase
Ce ies din intuneric o crima-amenintand,

Electrica schanteie simtii si bucuria,
Din inima pe chipu-mi suita ca mania,
Pe fruntea-mi se aprinse, in ochi-mi straluci;
Sub pasurile mele simtii arzand pamantul,
Si vechea stralucire, cu zgomotul, cu vantul,
Iluziei-mi bogate cu fala se ivi.

A! unde e acuma puternica marire
Din vremea cand a tarii eroica ostire
In lupte uriase Buzestii comanda,
Cand vulturul Daciei cu fruntea-ncoronata,
Si duhul razbunarii cu manta-i sangerata
Da semnul biruintei si calea ne-arata?

Calugarenii inca pastreaza pomenirea
Vitejilor ce-n valea-i aflara nemurirea,
Al faptelor de cinste pret vesnic meritat;
Iar praful ce acolo de vanturi viscoloase
In aer se ridica e pulbere si oase,
Ce tabere dusmane in treacat au lasat.
...
Spun ca in ur ma luptei, in Asia bogata,
Daca mahometanii vedeau cateodata
Un armasar ce-n preajma-i cata el sforaind,
i de-adanca spaima ziceau cu-nfiorare,
Ca el a vazut umbra acea ingrozitoare
A lui Mihai Viteazul asupra-le venind.
...
Asa erau odata romanii, dar unirea
Ce le hranea curajul, ce le-nsufla marirea,
Cu vechea simplitate din inimi a lipsit .
A patriei iubire, obiect de ironie,
In veci este pe buza acelui care stie
Cu numele-i sa traga norodul amagit.

Asa in proaste capisti care treceau de sfinte,
Al idolilor preot cu magice cuvinte
Multimii adunate oracole-mpartea:
Oracole viclene de interes dictate,
De inteles lipsite, de patimi explicate,
Si-n care nestiinta neinceatat credea.

Dar tot se aflau inca virtuti, si viitorul
In ele se increde, asteapta ajutorul
Ce il aduc la natii barbati mantuitori:
Insusi domnul naturii zisese altadata
Ca pentr-un drept el iarta Gomora vinovata:
Dreptatea si virtutea in ceruri sunt surori.

Iar voi, razboinici tineri, drage batalioane,
Fiice ale acelor vestite legioane,
Care intre noroade un nume ne-au lasat,
Voi, caror acest nume e dat el in pastrare,
Cu cinste veti raspunde l-a patriei chemare,
Caci vechiul nostru sange nu poate fi schimbat.


Vestitorul romanesc, 4 mai 1846





O impresie


Aceasta pagina a fost accesata de 960 ori.
{literal} {/literal}