O profesiune de credinta

O profesiune de credinta

de Grigore Alexandrescu


Domnilor alegatori, ma rog sa fiu ascultat,
Si dupa ce m-ati citi ma rog sa fiu deputat.
Caci am cuvinte sa cred ca la Divanul ad-hoc,
Bine lumii o sa fac si rol nobil o sa joc,
Dupa cum puteti vedea
Din marturisirea mea.
Inca pana-a nu ma naste, eu am fost patriot mare,
Si dupa ce m-am nascut
Pentru ale noastre drepturi am luptat fara-ncetare
Pana intr-acest minut.
Cunoscand ca intr-o tara fericirea generala
Se compune totdeauna din acea particulara,
Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefsoare,
Am imbogatit eu statul, cumparandu-mi mosioare,
Iar guvernul ce vazuse vrednicia si talentul,
Imi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul ,
Pe cand multi pacatosi altii, lipsiti de capacitate,
Servind tarii din pruncie stau cu buzele umflate.
Apoi cand straine armii tara noastra ocupara,
De la cine inlesnire intru toate ele-aflara?
Cine pentru zece care a facut ades cinci sute,
Numai ca sa nu se-ntample s-auz vorbe neplacute?
Cand era in lipsa tara, sub a mea ispravnicie,
Am tinut-o eu cu grane precum fiecine stie.
Apoi daca neplatite au ramas prin multe sate,
Daca eu la socoteala le-am trecut ceva-ncarcate,
Am facut-o-n constiinta, de iubirea omenirii,
Numai spre a ma deprinde cu regula inmultirii.
Las deoparte ale mele osteneli si cheltuiala,
Caci imi place a le crede nepuse la indoiala,
Caci aceasta mai cu seama fu rezonul cel mai mare,
Pentru care azi Europa, foarte recunoscatoare,
Dupa lupte sangeroase incheind tratat de pace,
Hotari pe Romania fericita a o face.
Pe aceste dar temeiuri, frati romani, eu va cer votul,
Si la cauza cea sacra azi ma devotez cu totul.
Apoi daca dupa-aceste mai aveti cumva dorinta
Sa v-arat printr-o programa care e a mea credinta,
La Divan ce voi sustine, va pot da incredintare
Ca unirea o cred sfanta, c-o voi cere cu-nfocare;
Caci marindu-se pamantul, lefile poate vor creste;
Insa print strain nu-mi place, caci nu stie romaneste;
Si cand slujbe ii vom cere el deloc n-o sa priveasca
De suntem boieri sau tinem de vreo casa boiereasca,
Ci de-avem talent, virtute, merite sau probitate,
Calitati din asta lume, foarte grele si ciudate;
Pentru cea mai mica vina, ce o va numi hotie,
Ne vom vedea prin gazete, poate si la puscarie.
Protejati ca si protectori, toti vom fierbe intr-o oala
Si-a strainului domnire tarii ii va fi fatala;
Si religia vom pierde si vom uita romaneste,
Ca in Grecia moderna unde azi vorbesc nemteste.
Pe cand unul dintr-ai nostri, domn de vita romaneasca,
Tot mai lesne o sa ierte slabiciunea omeneasca.
Nu-l voi insa ereditar, caci a tarii veche lege
Pe domn chiar si din opinca ne da voie a-l alege;
Si asa cu chipu-acesta deloc nu e de mirare
Daca chiar si noua randul ne-o veni din intamplare.
Autonomia-mi place, o voi cum e scrisa-n carte,
O cer pentru tara-ntreaga, dar si pentru mine-n parte;
Adica in orice cazuri sa urmez eu cum imi place,
Fara a putea guvernul observatie a-mi face.
Cat pentru guvern si forma-i cea constitutionala,
Vrand sa ma declar de-acuma, simt o mare indoiala:
Caci, vorbind drept, nu stiu bine ast cuvant ce va se zica
Si in loc de bine tarii sa nu-i fac mai rau mi-e frica.
Daca, cum mi-a spus un dascal cu destula pricopseala,
Un guvern in constitutii e supus la socoteala,
Daca adunari sau cameri pot vorbi fara-a se teme,
Astea n-or sa ne aduca decat pierdere de vreme,
Decat lupte fara margini si dezbateri incurcate,
Care plac junimii noastre cei cu capete stricate.
Trebile cu vechea for ma nu cerc nici o-mpiedicare,
Si-un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare.
Dupa-aceste dar cuvinte, frati romani ce ma-ntelegeti,
Puteti fara de sfiala la Divan sa ma alegeti,
Caci sa nu fiti la-ndoiala, va voi face treaba buna,
Si-mi veti multumi odata daca-mi veti cadea pe mana.
Iar pana sa vie vremea sa vedeti asta minune,
Sunt supusul dumneavoastra si ma-nchin cu plecaciune.

Romanul, 12 august 1857





O profesiune de credinta


Aceasta pagina a fost accesata de 777 ori.
{literal} {/literal}