Prietesugul

Prietesugul

de Grigore Alexandrescu


Picati, lacrami, siroaie pe coada lirii mele,
Picati! insa placute ca roua dupa flori,
Ca raza aurorii, ce noaptea fara stele
Gonind-o ne arata vazduhul fara nori;

Cu glasul de prieten, ce-adanc el balsameste,
Ca visuri de nadejde la dreptatii care mor,
Ca plansul desfatarii, ce-n ochii ni se iveste,
Cand pieptul gemand scoate suspinuri de amor.

Suflati, racorosi zefiri, iubita primavara,
Imprastie-mi mahnirea ca iarna ce-o gonesti,
Si fa in al meu suflet nadejdea sa rasara,
Precum rasare floarea in valea ce-nverzesti.

Veniti, cugetari veseli. Fugiti, suspinuri, jale,
Eu stiu ce este omul! ... Dar nu hulesc, eu cant!
Iata c-a noastre pasuri p-a mortii se duc cale,
Si toate la durere supuse aici sunt.

Urechea mea asculta torentul ce plesneste,
Talazu ce se sparge de malul sau plangand,
Si glasul meu le-ntreaba ca noi de patimeste
Si tot are un cuget, o vorba si un gand.

Si eu adesea, singur, cand noaptea domnea-n fire,
Lipsit de mangaiere, departe de cei vii,
Vedeam ca se iveste a mea trista gandire
Precum o piramida se-nalta in pustii.

In mana mea cea slaba plecam galbena-mi frunte,
Si trista-mi tanguire in vant se raspandea.
Simtirea mi-o-mpietrise necazul ca un munte;
La gemetele mele, Eho imi raspundea.

Acuma litargie era a mea durere,
Si ma aflam de chinuri cu totul amortit;
De toate-ndestulata era a mea vedere;
De toate eram gata sa fiu eu despartit.

Dar insa, deodata, un duh de mangaiere,
Un sunet cu dulceata, un glas patrunzator
In sufletu-mi rasuna; amaraciunea piere,
Caci aflu la necazuri un suflet simtitor.

Acel-al carui nume e scris pe cer, pe luna,
Pe soare, pe planete, pe rasarit, p-apus,
In cupa vietii noastre cu vecinica sa mana
Nectar de indulcire peste otrav-a pus.

Ne-a dat Prietesugul a fi spre mangaiere
La ceasuri de mahnire cu cel de foc amor...
Amorul este dulce, dar el ne lasa, piere,
Pe aripile vremii placerile lui zbor.

Si ce ramane-n suflet dupa a lui lipsire?
Aceea ce ramane din ziua ce-am pierdut:
Desart fara de margini! o grea nemultumire!
Noaptea urmeaza zilii, gerul pe foc trecut!

Prietesugul singue e nesupus el moartei!
El e fara stricare c-al sau incepator
Si el ne intareste spre infruntarea soartei,
Ne face-amarul vietii ceva suferitor.

La glasul sau cel dulce, ca noaptea care cade,
Cand soarele cel falnic s-arata sus pe cer,
A mea nenorocire se curata si scade,
Simtirile durerii sa-mprastie si pier.

Acum prin el nadejdea in mine vaz rasare
Si sufletu-mi s-alina cu-ncetul si usor,
Ca pruncul ce-l adoarme a mumii lui cantare,
Ca pasarea ce-o trage murmurul de izvor.

Slavesc cu umilinta pe vecinicul parinte,
Pe calea cea ghimpoasa eu merg neimputand,
Si orice fel de chinuri le sufer eu ca sfinte,
La moarte ma voi duce ca lebada, cantand.





Prietesugul


Aceasta pagina a fost accesata de 832 ori.
{literal} {/literal}