Prietesugul si amorul

Prietesugul si amorul

de Grigore Alexandrescu


Emiliei

Zici c-ai vrea prieteneste
Sa iubesti, sa fii iubita;
Zici c-amorul te-ngrozeste,
Ca e patima cumplita;
Zici ca este trecatoare
Flacara-i cea arzatoare!
Si ce nu e trecator?
Dupa vara cea bogata
Vine iarna-ntaratata,
Bate vant ingrozitor.
Trandafirul din gradina,
Inflorit de dimineata,
Zace vested pe tulpina,
Dupa ziua de viata.
Dar caci iarna si durerea
Sunt conditia vietii,
Trebuie sa las placerea,
Bunurile tineretii?
Caci zambirea-ti gratioasa
Vremea o sa ti-o rapeasca,
Trebuie, cat esti frumoasa,
Nimeni sa nu te iubeasca?
Asa cum mirosi o floare,
Care trece, care moare,
Care maine n-o gasesti?
Primavara,-a ei zambire,
De ce-nvie-a ta simtire,
Iarna nu ti-o-nchipuiesti?
O, asculta-ma, dorita,
Scumpa, draga Emilie!
O zi buna, fericita,
E o parte din vecie.
Vezi, placerile usoare,
Imprejurul tau unite,
Dantuiesc fara-ncetare,
De amor povatuite:
Te-mpresor cu multumire,
Fiecare ti se-nchina,
Si amorul cu mahnire
Te priveste si suspina.
Da-le, da-le ascultare;
Pentru tine adunate,
Sub colore de mirare,
Vor sti lumea sa-ti arate.
Pana n-ajungi timpul rece,
Bucura-te de natura:
Apoi cand vremea va trece
Peste-a inimii caldura,
Cand din hora incantata,
Ce viata ta cuprinde,
Cu o fata intristata,
Gratiile s-ar desprinde
Cand odata si-or lua zborul
Tinerete, bucurie,
De-i pofti atunci amorul,
L-om numi o nebunie:
Iti voi fi prieten, frate,
Iti voi fi orice iti place,
Si de lume si de toate
Impreuna ne-om desface.


1842




Prietesugul si amorul


Aceasta pagina a fost accesata de 839 ori.
{literal} {/literal}