Rugaciunea

Rugaciunea

de Grigore Alexandrescu


Al totului parinte, tu, a carui vointa
La lumi nenfiintate ai daruit fiinta,
Stapane creator!
Putere fara margini, izvor de vesnicie,
Al caruia sfant nume pamantul nu il stie,
Nici omul muritor!

Daca la cer s-aude glasul fapturii tale,
Fa ca intotdeauna pe a virtutii cale
Sa merg nestramutat.
Cand soarta ma apasa, cum si cand imi zambeste,
Cand vesela m-ajuta, cand aspra ma goneste,
Sa pot fi neschimbat.

Mandria-n fericire sa nu ma stapaneasca,
Mahnirea in restriste sa nu ma umileasca,
Dreptatea sa o stiu.
Constiinta sa-mi fie cereasca ta povata,
Prin ea tu ma-ndrepteaza, si cand gresesc ma-nvata
Cum trebuie sa fiu.

Fa sa doresc de obste al omenirii bine,
Sa ma cunosc pe insumi, si altul decat tine
Sa nu am Dumnezeu.
La oameni adevarul sa-l spui fara sfiala,
De cel ce rau imi face, de cela ce ma-nseala
Sa nu imi razbun eu.

Si fa ca totdeauna al meu suflet sa vaza
Lumina asteptata, a nemuririi raza,
Dincolo de mormant,
Acolo unde viata cea vesnica zambeste
Sarmanului acela ce-n viata patimeste,
Gonit pe-acest pamant.

Stiu cum ca lumea noastra intre globurile multe,
Ce sunt pentru marirea-ti cu un cuvant facute
Dupa un vesnic plan,
Nimica inainte-ti nu poate sa se creaza,
C-asa de putin este s-atata insemneaza
Un val in ocean.

Cunosc cu toate-acestea si vaz cu-ncredintare
Ca-n fapta cea mai mica si-n lucrul cel mai mare
Deopotriva esti,
Ca la a ta dreptate nu este partinire,
Ca ingrijesti de toate, ca fara osebire
Si-asupra mea privesti.

Cu tunetul din ceruri tu ocolesti pamantul,
infloresti cu natura si racoresti cu vantul,
Esti viata ce ne-ai dat.
Asculta dar, Stapane, supusa rugaciune
Ce sufletul o-nalta, ce inima depune
La tronu-ti ne-ncetat.

Pana-n ceasul din urma amorul tau sa-mi fie
Comoara de nadejde, de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur sa-mi stea fata in acele minute,
Cand planuri viitoare si amagiri trecute
Se sterg ca naluciri.

1832




Rugaciunea


Aceasta pagina a fost accesata de 886 ori.
{literal} {/literal}