Suferinta

Suferinta

de Grigore Alexandrescu


Imi place a naturii salbatica manie,
Si negura, si viscol, si cer intaratat,
Si tot ce e de groaza, ce e in ar monie
Cu focul care arde in pieptu-mi sfasiat.

La umbra,-n intuneric, gandirea-mi se arata,
Ca tigrul in pustiuri, o jertfa asteptand,
Si prada ii e gata De fulger luminata,
Ca valea chinuirii se vede sangerand.

Incerce acum soarta sa-mi creasca suferirea;
Adaoge chiar iadul serpi, furii ce muncesc;
Durerea mea e muta ca deznadajduirea,
E neagra ca si ziua cand nu te intalnesc.

Caci astfel e acuma viata-mi osandita,
O lunga agonie in care tu domnesti;
La glasu-ti, la privirea-ti simt inima-mi izbita,
Luptandu-se-n convulsii cum nu-ti inchipuiesti.

Si ochii mei in lacrimi inoata in tacere,
Si prizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sant;
Zadarnica dorinta cand sufletul nu piere!
Nu o sa-mi tulburi oare si pacea din mormant?

N-o sa se-ntoarca umbra-mi, cumplita, fioroasa,
Pe pasurile tale oriunde locuiesti?
E lume, e vecie atata de frumoasa,
Incat sa uit pamantul ce tu impodobesti?

Sa mor dar la picioare-tisa mor dar de placere
In ceasul cel din urma s-auz ca m-ai iubit,
Sa strang draga ta mana, sa simt a ta durere
Varsandu-se asupra-mi ca balsam fericit.

Si sufletu-mi atuncea pe buzele-ti sa zboare,
Sa ia un lung, un dulce, un vesnic sar utat;
Din bratele-ti, din sanu-ti sa treaca el in soare
Sa duca la vecie placerea ce-a gustat.


1847




Suferinta


Aceasta pagina a fost accesata de 916 ori.
{literal} {/literal}