Un ceas e de cand anul trecu

Un ceas e de cand anul trecu

de Grigore Alexandrescu


Un ceas e de cand anul trecu Mi-aduc aminte
Cu ce nadejdi zambinde, ce dulce a-nceput:
Ce vie salutare din inima fierbinte
L-a priimit! ce seara! De anu-atunci trecut

Ziceam: "S-a dus s-acesta c-o parte din viata,
Dar ziua lui din urma cu drag o pomenesc;
Frumos apus vesteste frumoasa dimineata,
Si anul ce incepe tot astfel il doresc."

Asa-l doream! in lunga, in oarba-ncredintare
Eu nu vedeam ca soarta zambeste cu amar,
Ca vremii si durerii gateste razbunare,
L-a vechile lor drepturi uitate in zadar.

Schimbat nimic nu pare: alesele fiinte,
Prieteni de-altadata, strang astazi mana mea:
De voia intamplarii mai multe din dorinte
Cu graba implinite putui a le vedea.

Apoi, unde e raul? de ce si cum cuvantul ,
Om nu poate sa-l stie afara decat eu;
Ascuns e in adancuri, tacut e ca mormantul,
Iar martor suferintii-mi e numai Dumnezeu.

A! daca-n asta lume ceva putea fi-n stare
S-aline, sa adoar ma un chin sfasiitor,
O stiu, ar fi fratia-ti acea mangaeitoare
Acel sentiment tanar ce eu iti sunt dator.

E scump prietesugul ce-nsufla o femeie
Deprinsa a-l cunoaste, nascuta a-l simti;
Si dulcele ei suflet, electrica scanteie,
Mangaie orice suflet la care s-o ivi.

Ades, cand sunt in lupta cu gandurile mele,
Muncit de-al suferintei demon neimblanzit,
Imi pari un silf ce vine pe raza unei stele,
Din sfere luminoase, din aer balsamit .

Apoi, negura deasa lumina-ntuneceaza;
Fantome de-alta lume soptesc, ma inconjor;
In fiecare soapta o munca inviaza,
In ochii-mi se confunda trecut si viitor.

Caci stiu eu viitorul el nu poate sa fie
Decat ca anu-acesta, ca anul cel trecut;
Bogat de chinuire, desert de bucurie,
Pustiu, fara nadejde, salbatic si tacut.

Stejarul de pe munte ce trasnetu-l izbeste,
Sta inca in picioare, semet si neclintit;
Dar inima-i e arsa, si oricat mai traieste
Dar nici o primavara nu poate fi-nverzita.


1847




Un ceas e de cand anul trecu


Aceasta pagina a fost accesata de 836 ori.
{literal} {/literal}