Cozia

Cozia

de Grigore Alexandrescu


Ca la trei ore departare de Ramnic, pe un brat de pamant ce din poalele Carpatilor se intindea deasupra Oltului, este zidita Cozia. Ca opera de arhitectura, manastirea aceasta nu difera intru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului desteapta niste suvenire marete, nutrite inca de zgomotul valurilor care uda inaltele ziduri si se inchin in treacat taranii eroilor. De ceealalta parte a raului, un sir de munti acoperiti de arbori formeaza manastirii o statornica bariera, care o apara despre rasarit si opreste razele soarelui de a tulbura fara timp (la 1386) repaosul parintilor. Oltul, in maretele lui capricii, aci desfasoara cu fala undele sale, aci strecurandu-se ca un sarpe printre doua stanci, ce se par a se impreuna ca sa-i inchiza dr umul, isi razbuna prin urlete salbatice de stramtorirea ce sufera, si spargandu-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le ameninta ca, ajutat de timp, va surpa odata culmea si trufia lor.

in cea dintai intrare, la usa bisericii, este un tron de piatra, si vulturul cu doua capete tine deasupra-i coroana regala. in acel tron spun ca se odihnea Mircea, care se afla pictat inauntrul bisericii, june inca, dupa cum era cand a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul bland si voios, ochii mari si albastri, parul casta- niu-blond si bucalat. O parte din imbracamintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciati: vesmant scurt si spata, caltuni si culti, la genunchi are cusuti in fir vulturi cu doua capete, pe deasupra poarta mantie rosie cu marginara de aur, si pe cap o coroana. Valorosul domn este inmormantat in biserica, in cea dintai intrare; doua mari pietre acopera mormantul. Inscriptiunea uneia a inceput a se sterge, incat abia poti descifra cateva cuvinte si numele Mircea, iar pe cealalta se citesc deslusit aceste cuvinte:

    "Aici odihneste maica Teofana calugarita, cu fie-sa doamna Florica si fiul seu Nicolae-voda, leat 1425."

Descoperire neasteptata si placuta! Familia lui Mihai Viteazul in acelasi mormant cu batranul Mircea.

Desi o istorie zice ca doamna Florica a murit in sclavie la hanul tataresc, caruia se trimisese in dar de Sigismund Batori in urma bataliei de la Boroslo, dar se vede ca sau Mihai insusi a reusit s-o scape cu promisiuni trimise hanului prin deputatii sai, sau ca Radu serban I, mostenitorul tronului, si boierii tarii au liberat-o cu dare de bani, crezand ca este o dezonoare generala sa se afle in mainile tatarilor familia unui astfel de om. Cat pentru maica lui, Teodora, pe care in anul 1599, in timpul cutezatoarei expeditii in Transilvania, o trimisese spre siguranta la Cozia, este de crezut ca, amarata de moartea dureroasa si timpurie a fiului sau, dupa care ea mai trai doi ani, a imbratisat viata calugareasca, si s-a inmormantat acolo langa un principe de aceeasi familie si valoros ca si fiul sau.

Aci se pastreaza asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfantului Nifon si cel mai fanatic fondator de biserici. Am vazut cu parere de rau ca, pentru o manastire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia nu era indestul de bine tinuta; picaturi de ploaie si-au lasat urmele pe peretii camerelor celor mai bune, si lumina zilei spera sa intre curand in biserica prin locurile cele mai oprite. Parintele Ipolit, economul, care dupa cunostintele sale ni s-a parut demn de postul ce ocupa, ne spuse ca aceasta nu este culpa egumenilor din diferite timpuri, si spre dovada ne incredinta ca unii dintr-insii au murit saraci ca Aristid cel Drept. Aceasta insa nu oprea banii manastirii de a se cheltui, caci parintii egumeni, spre a se tine in posturile lor, erau nevoiti adeseaori sa dea sume mari la unele persoane. intrebaram de ce cuviosii parinti nu-si dau demisia din egumenie cand li se cerea sa intrebuinteze rau venitul bisericii; dar o asemenea abnegatie de sine se paru ca un lucru peste putinta parintelui Ipolit, si ca sa ne incredinteze ca astfel merg lucrurile lumii ne zise cu cea mai profunda umilinta: "Veti vedea d-voastra si celelalte manastiri, dar credeti ca, daca la noi pica, la Bistrita ploua." Nemultumiti de aceasta ratiune, eram sa raspundem prin mai multe moralitati, cand ne aruncaram ochii la un aruncator de apa plin de cei mai frumosi pastravi, care jucand si sarind se parea ca protestau in contra imprudentelor noastre cuvinte. Aceasta vedere ne patrunse pana in suflet, opri nemultumirea pe buzele murmuratorilor si impaca spiritul nostru cu starea lucrurilor de acum.

Dupa un pranz de acelea ce nu se sterg usor din memorie, ne aruncam intr-o luntre, insotiti de un june calugar, si trecuram pe malul din dreapta, ca sa vizitam un metoh al Cozii, numit Ovedenia, ce se afla pe coasta muntelui in desimea padurii. Dupa ce mergi catva pe marginea raului, te sui pe un fel de galerie taiata in piatra, care negresit face parte din drumul romanilor; apoi o scara cu cateva trepte, iarasi de piatra, faciliteaza suirea pe o mareata terata, spanzurata ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stancile ce privite din foisorul manastirii se par a se impreuna ca sa opreasca Oltul. La spatele terasei, pe culmea muntelui, se vad ramasitele unei zidiri ce se numeste Turnul lui Traian, loc de observare demn de acei oameni in care toate erau mari, virtuti ca si crime.

Ca sa vorbim ceva cu calugarul ce ne insotea, il intrebaram ce mana puternica a facut acel drum? "Traian", ne raspunse el; pana aici foarte bine, dar noi adaugaram: "si in ce timp?" "in timpul cand se batea cu Mircea." "Dar Mircea a trait cu o mie de ani in urma." "Aceasta nu face nimic, Dumnezeu a putut sa invieze pe Traian."

Aci parintele ne lasa fara cuvant, caci, desi se vedea usurel in istorie, dar era bine intemeiat in credinta, si in contra minunilor noi nu ne puteam pune. Adevarat, ar fi frumos lucru sa invieze cativa domnitori care au fost aparatorii natiunii, dar ia inchipuiti-va pe tepes si alti asemenea lui iesind din pamant ca sa ne macelareasca; sunt incredintat ca ne-ar socoti oameni fara de gust si ca n-ar lasa sa se piarza astfel datinile stramosesti. Ne trebui mai mult de o ora pana sa ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece calugari si fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, in timpul domniei lui Duca-voda. Parintii, in buna lor vointa de a ne arata tot ce au mai interesant, ne dusera la doua chiliuti facute in piatra, care in termeni bisericesti se numesc pesteri: una din ele, inca neterminata, se lucreaza cu cheltuiala unui boier din Ramnic. Am facut observatie parintilor ca cu 600 de lei ce ziceau ca s-au cheltuit la dansa putea acel boier sa faca 5 sau 6 camere, cand in chilia de piatra abia te poti invarti. Dar opinia parintilor era cu totul contrarie; ei considerau scobitura in piatra ca cea mai completa proba de cuviosie si cel mai mare serviciu ce poate cineva sa faca lui Dumnezeu. Cu un cuvant, un om care face o pestera, oricum ar fi trait in lumea aceasta, este sigur ca ar fi mantuit in cea viitoare. Aceste cuvinte semanau zise ca sa ne indemne si pe noi la asemenea fapta; dar din nefericire ne lipseau si mijloace, si vointa de a pune in lucrare indemnul. Ca sa nu fim insa crezuti de eretici, daduram ceva parintilor ca sa ne comemoreze. "Aveti si ceva morti?" ne intrebara. "Avem, dar pentru ca au murit de mult i-au comemorat alti preoti." "Asta nu face nimic: noi aici n-avem nici o treaba si putem sa ne rugam pentru dansii." Acum era tarziu ca sa mai pierdem timpul in vorbe, luaram dar binecuvantarea parintilor, promitandu-le a cugeta mai serios la fondarea unei pesteri, si ne intoarseram la manastire. Ziua incepuse a se ascunde dupa muntii de la apus, mai luminand inca putin culmile cele din fata. Apropierea serii da obiectelor culori fantastice si destepta nenumaratele voci ale singuratatii. Hotarati de a pleca a doua zi de la Cozia, ne mai suiram o data in foisorul ce da asupra Oltului: de acolo preum- blaram cautatura noastra pe desertele-i tarmuri, si indeplinind lipsa talentului cu entuziasmul pentru gloria nationala, platiram un tribut de laude meritate valorosului Mircea, prin poezia intitulata: Umbra lui Mircea sau O seara la Cozia.





Cozia


Aceasta pagina a fost accesata de 1043 ori.
{literal} {/literal}