Tismana (incheiere)

Tismana (incheiere)

de Grigore Alexandrescu


Iata cea mai veche si mai mareata din toate manastirile de peste Olt. inceputa de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se savarsi de fiul sau, Dan, si mult mai tarziu se prefacu de Neagoe Basarab, in semn de recunostinta ca si-a gasit acolo scaparea cand se afla gonit de Radu cel Mare, pentru gazduirea ce daduse sfantului Nifon. Dar prietenul unui sfant, religiosul si blandul Neagoe, n-avea trebuinta de acesta nenorocire ca sa innoiasca biserica. Oricum va fi, el a fost unul din printii cei mai buni; dar virtutile lui au pierit cu dansul si n-au adus nici un bine statornic la natia in care au stralucit. Atat este de adevarat ca calitatile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, cand toate lucrarile se intemeiaza pe vointa, iar nu pe legi. "Cand Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand romanii se readancira in relele naravuri cu o astfel de infocare, incat i-ar fi luat cineva de oameni care si-au dobandit de curand libertaea, ei insa nu scapasera decat de virtutile celor din urma stapanitori."
Ca sa zideasca Tismana, Radu al II-lea avu trebuinta sa reteze o parte din munte. Asezata la o inaltime ca de 100 picioare, aparata in fata de o mareata stanca ce se pleaca deasupra-i, ocolita de zidiri vechi, care se intind pe marginea prapastiei, si incoronata de turnuri, aceasta zidire, privita din vale, seamana unul din acele palaturi din veacul de mijloc, una din acele cetati feudale, din care baronii si cavalerii infruntau puterea absoluta, absoluti ei insisi in proprietatile lor.
In stanca de care pomeniram si care se inalta ingrozitoare la spatele zidurilor, este o mancatura adanca, un fel de pestera, din care iese un izvor ce trece pe sub pamant, prin curtea manastirii, se arunca din inaltime ca un torent, si, impreunandu-se cu raul Tismanei, ce curge in vale, formeaza impreuna o garlita ce serpuieste intre 2 siruri de munti si se pierde in departare. Tot in aceeasi stanca, deasupra pesterii, la o inaltime ca de 30 picioare, este o vizuina adanca, chilie nemuritoare a sfantului Nicodim, care se afla egumen al Tismanei. Calugarii si locuitorii de primprejur vorbesc multe despre minunile acestui sfant; si negresit trebuie sa fi facut, de vreme ce putea sa locuiasca asa de sus, pe un perete de piatra, fara sa aiba aripi.
Un singur calugar, un tanar frate, s-a deprins sa se suie acolo. L-am vazut insine agatandu-se de pietre cu unghiile ca o pisica salbatica, intrand in chilie si scotand cenusa din vatra sfantului. Ceilalti calugari, mai intelepti si mai putin iubitori de gloria cereasca, se marginesc a cinsti pe sfantul in biserica, unde isi are cosciugul; caci trupul s-a facut nevazut intr-o noapte, dupa ce o vedenie amenintatoare a indatorat pe egumen sa taie degetul sfantului, ca sa ramaie drept suvenir bisericii.
Aci se pastreaza asemenea crucea de fier a sfantului, haina cu care a trecut prin foc, si un patrahir de o stofa bogata, ce se zicea a fi daruit de Mateias Corvin, regele Ungariei.
in aceasta manastire se adunau la 1820 vitejii panduri ai Mehedintului sub steagul lui Tudor Vladimirescu, om marginit si crud, dar a carui intreprindere inainta cu un pas libertatea politica, dupa cum se urmeaza pretutindenea, unde oamenii sunt siliti a intra vremelniceste in independenta naturala; supunandu-se pe urma la legi, ei pastreaza totdeauna pomenirea slobozeniei lor.
in vreme cand ne indeletniceam a vizita biserica si priveam toate amanuntele, cu acel interes ce-l desteapta un monument istoric de care multa vreme ai auzit vorbind, vazuram venind catre noi un batran, de talie scurt, cu ochii cufundati in cap, dar vii si vorbitori; el ne spuse ca este fiu al imparatului Americii; ne arata cateva decoratii de hartie si ne intreaba ce face imparatul Nicolae; de a raspuns la scrisorile ce i s-au adresat de dansul si de are de gand sa declare razboi. ii raspunseram ca toate merg bine si imparatul se inchina cu plecaciune, si-l rugaram sa ne spuie de cand este fiu de imparat. "Din vremea lui Capudistria ne raspunse ; la moartea lui ma aflam in biserica, si toata Grecia s-a sculat sa ma puie pe tron, dar n-am primit". Acest nebun este unul din cei mai fericiti ce am vazut vreodata; el tine o corespondenta ideala cu toti suveranii Europei, care au sa porneasca curand un razboi obstesc pentru drepturile lui.
Indemnati de bunii parinti, noi plecaram sa vizitam un metoh al manastirii, zidit pe munte spre miazanoapte, la o inaltime deosebita; el este facut de sfantul Nicodim, si atat de mic, incat abia cinci sau sase oameni pot incapea intr-insul. Parintii de acolo ne spusera ca in susul acestei zidiri, la o departare ca de trei ore, pe crestetul cel mai inalt al muntelui, este o alta biserica facuta de acelasi sfant care slujea in aceeasi zi la catesitrele biserici; intreprindere cam anevoie, si pot zice peste putinta pentru un om care nu ar fi sfant. Cu toata ravna ce aveam a nu trece nimic cu vederea, dar asta data vremea sau mai bine curajul ne lipsi si ne intoarseram iarasi la manastire, unde ne odihniram putin in foisorul ce da asupra prapastiei in fata drumului.
Seara incepuse a da obiectelor o culoare fantastica, dar in fata noastra, spre rasarit, o lumina rosietica vestea apropierea lunii; peste putin o vazuram licurind ca o stea departata, ca o faclie, care se aprinse in deasa intunecime a copacilor ce acopera muntele, apoi un glob rubinos se vazu leganandu-se printre frunzele desfacute de vant si, inaltandu-se putin, arunca o raza piezisa pe ramasitele unei zidiri ce se vede pe coasta, apoi deodata aratandu-se deasupra stejarilor celor mai inalti, ca pe un piedestal de verdeata, lumina pestera sfantului, turnurile manastirii, potecile tainice si stancile din fata, in vreme ce o parte a padurii, ramasa in umbra, facea sa se auza un vuiet fioros, asemenea cu zbieratul departat al hiarelor salbatice. Am vazut de multe ori rasarind si apunand luna, dar niciodata acea priveliste nu mi-a facut atata impresie. Tacerea acestei cetati unde rasuna odata zgomotul armelor, intinderea pustiului, singuratica luna ce se inalta melancolica pe campiile cerului mi se parea a inota in atmosfera ca un fanal aruncat pe nemarginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie si desteaptau ideea unei vieti petrecute in singuratate, in sanul naturii.
Pe la miezul noptii plecaram de la Tismana, fara a ne lua ziua buna de la parinti, care gustau in ceasul acela dulcetile somnului, si indreptaram calea noastra spre Turnul lui Sever.


Editia 1863




Tismana (incheiere)


Aceasta pagina a fost accesata de 1101 ori.
{literal} {/literal}