Plangerea deputatului

Plangerea deputatului

de Grigore Alexandrescu


Prea inalta stapanire, este vreme, socotesc,
Cu adanca plecaciune, doua vorbe sa-ti soptesc:
T-am slujit cu infocare, si la orce ai urmat,
Fapta mariii tale glasul meu le-a laudat.
Si in versuri si in proza, tutulor am dovedit
C-asa buna stapanire de mult nu s-a pomenit.
Cand asprimea, nedreptatea (vorba fie intre noi)
Apasa sarmana lume cu necazuri si nevoi.
Eu povatuiam norodul a-mpleti cununi de flori,
Si strigam ca se pogoara fericirile din nori.
Vreo dreapta rasplatire de la nimeni n-am vazut!
Doamna mea, sa ne-ntelegem, caci de nu mi-i rasplati,
Veacul fericirei noastre veac de fier il voi numi!
Voi lua cu inlesnire virturi mari ce au rapit
Din America vestita si usor ti-am daruit.
Opozitia m-asteapta, ea doreste al meu vot
Si-i vedea cand s-o aprinde sangele de patriot!
Drepturile tarii mele care nu prea sa pazesc
Sunt materie destula ca sa strig si sa vorbesc!
D-or veni apoi sa-ntrebe cum defaim ce-am laudat,
Atunci ... atunci voi raspunde ca vremile s-au schimbat,
Ca era odata bine, cel putin de suferit,
Dar acum romanul jalnic a ajuns nenorocit,
Ca taranul patimeste, ca se afla-mpovarat,
Ca la judecata pierde tot acel nevinovat,
Ca dreptatea este surda, ca pravila a cazut,
Ca intriga e cinstita, si meritul nevazut.
C-un cuvant numai eu singur o sa strig cat striga toti.
S-o sa las patriotizmul mostenire la nepoti!

Poporul suveran, 3 septembrie 1848




Plangerea deputatului


Aceasta pagina a fost accesata de 755 ori.
{literal} {/literal}